Politic

„Spionajul rusesc rămâne activ în R. Moldova”, afirmă vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională

Participarea la un schimb internațional de persoane în urma căruia doi ofițeri moldoveni au fost eliberați din captivitatea rusă reprezintă o premieră pentru Republica Moldova. Operațiunea reprezintă un succes al diplomației și al serviciilor de securitate în contextul războiului hibrid, afirmă vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Andrian Cheptonar.

„Este primul caz în istoria Republicii Moldova când s-a întâmplat acest lucru. (...) Aici este o reușită destul de bună a diplomației R. Moldova - am putut să ne alipim acestui schimb la care se lucra de mult timp. Am reușit să promovăm ca cei doi cetățeni ai Republicii Moldova care se aflau în captivitate în Federația Rusă să fie introduși în acest schimb de prizonieri”, a declarat Andrian Cheptonar, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, ediția din 28 aprilie.

Referindu-se la implicarea partenerilor externi, oficialul a evidențiat sprijinul consistent din partea partenerilor din România, Polinia și Statele Unite pe care îl califică drept „un parteneriat de nădejde”.

„Cu siguranță, această mediere nu ar fi avut loc fără o implicare puternică a partenerilor noștri transatlantici, a administrației Trump”, a punctat parlamentarul.

„În Washington, am avut discuții împreună cu colegii mei și cu ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite, întâlniri cu mai mulți congresmeni, senatori din ambele partide și pot să spun că avem un sprijin destul de bun în Congresul SUA. Noi am fost tot timpul un partener de încredere pentru SUA și ne bucurăm că am reușit să avem această portiță diplomatică ce ne-a ajutat să eliberăm ofițerii noștri din captivitate”, a mai explicat Cheptonar.

Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională a avertizat asupra riscurilor continue din partea Federației Ruse și le-a sugerat cetățenilor să aibă încredere în instituțiile naționale, inclusiv în Serviciul de Informații și Securitate (SIS).

„Este o operațiune la care au muncit și serviciile de securitate, și diplomația” și sunt acțiuni care se fac publice doar „atunci când există rezultat”, a precizat Andrian Cheptonar.

„Avem o activitate destul de bună a SIS pentru a apăra R. Moldova de ingerințele rusești. Spionajul rusesc rămâne activ în Chișinău și SIS trebuie în continuare să-l combată. Acest lucru nu exclude și acțiuni de forță ulterioare ale autorităților. Deci, per general, ne-am dori ca acest lucru să nu se mai întâmple, pentru că R. Moldova este un stat pașnic și, cu siguranță, nu poate dăuna intereselor Federației Ruse pe teritoriul ei. Miza noastră este ca Federația Rusă să înțeleagă că nu trebuie să aibă ingerințe în activitatea instituțiilor de stat ale R. Moldova, activitatea politică. Noi, în R. Moldova, ne decidem soarta, ei să-și caute de treaba lor la ei, în Rusia”, a conchis Andrian Cheptonar.


În urma unui schimb internațional de persoane, doi ofițeri ai SIS, reținuți la Moscova în anul 2025, au fost repatriați. FSB a acuzat că aceștia ar fi intrat în Rusia cu documente false și identități fictive pentru a desfășura „activități îndreptate împotriva securității naționale a Rusiei”.

În schimbul acestora, au fost predați Nina Popova, cetățeancă a Federației Ruse, și Alexandru Balan, fostul director adjunct al SIS, acuzat de trădare de țară în interesul serviciilor secrete din Belarus.

Posesor al cetățeniei moldovenești și române, el a fost reținut pe 8 septembrie 2025 la Timișoara, fiind acuzat de divulgarea unor secrete de stat ale României către serviciile de informații din Belarus, aliate ale Moscovei. Condamnat, pe 15 aprilie, la un an și șase luni de închisoare, Balan a fost extrădat din România pe 24 aprilie și predat autorităților moldovenești pentru a fi inclus în schimbul internațional de persoane.

CITIȚI ȘI:

Citește mai mult