Apă potabilă la robinet pentru sute de familii din Moscovei: Lucrările urmează să fie finalizate în iunie 2026

Locuitorii satului Moscovei din raionul Cahul vor avea, în curând, acces la apă potabilă direct în gospodării, după finalizarea unui proiect de infrastructură implementat prin Programul Național „Satul European”. Investiția, estimată la peste 10 milioane de lei, prevede construcția rețelelor de apeduct, a două castele de apă, a unei sonde arteziene și conectarea a sute de gospodării și instituții publice.

Proiectul „Construcția infrastructurii de alimentare cu apă potabilă în satul Moscovei, raionul Cahul” a fost lansat în octombrie 2025 și urmează să fie încheiat în iunie 2026, în cadrul celei de-a doua ediții a Programului „Satul European”.
Lucrările includ edificarea a 14.4 kilometri de rețele de apeduct, instalarea a două castele de apă cu volumul de 50 de metri cubi fiecare, forarea unei sonde arteziene, montarea unei stații de dezinfectare a apei și realizarea a 424 de branșamente individuale.
Pentru implementarea proiectului, Guvernul, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, alocă 10 milioane de lei, iar administrația publică locală a comunei Moscovei contribuie cu aproximativ 290 de mii de lei.

După finalizarea lucrărilor, de sistemul de alimentare cu apă vor beneficia 416 gospodării, în care locuiesc circa 1.200 de persoane, precum și opt instituții comunitare: gimnaziul, grădinița, oficiul medicilor de familie, centrul de sănătate, casa de cultură, azilul pentru bătrâni, primăria și biserica. De asemenea, rețeaua va deservi și șase agenți economici din localitate.
Primarul comunei Moscovei, Stepan Volcov, a declarat că proiectul reprezintă o necesitate așteptată de comunitate de mai multe decenii.
„Construcția apeductului în localitatea noastră reprezintă un eveniment pe care locuitorii îl așteaptă de zeci de ani. Pentru noi, acesta nu este doar un proiect de infrastructură, ci o necesitate vitală”, a afirmat edilul.

Potrivit acestuia, localnicii s-au confruntat ani la rând cu lipsa apei potabile, în special în sezonul cald, când multe fântâni secau.
„Astăzi asistăm la un pas important spre îmbunătățirea condițiilor de trai, dezvoltarea infrastructurii și asigurarea unui nivel minim de confort. Construirea apeductului este rezultatul unei speranțe comune, al răbdării și dorinței de a construi un viitor mai bun acasă”, a mai spus Stepan Volcov.
Edilul a mulțumit autorităților centrale și partenerilor implicați în realizarea investiției și a menționat că administrația locală își dorește să participe și la viitoarele ediții ale Programului „Satul European”, pentru extinderea accesului la apă potabilă în întreaga comună.

Comuna Moscovei include și satul Trifeștii Noi și are o populație totală de 3.063 de locuitori, dintre care aproximativ 500 sunt copii.
CITIȚI ȘI:
Casa de cultură din Cioc-Maidan, modernizată prin Programul „Satul European”
Sat modernizat prin programele statului: Gălești beneficiază de trei proiecte majore
Ungheni: Investiție de peste 300.000 de euro în prima grădină urbană multifuncțională din R. Moldova
Gura Galbenei se modernizează: Investiții de peste 7 milioane de lei în infrastructură și cultură