Hajder, despre scandalul de la Sângera: „Subiectul a fost puternic politizat”

Inspectorii de mediu au depistat mai multe neconformități la centrul de sortare a deșeurilor din Sângera, iar dacă acestea nu vor fi remediate, autoritățile ar putea dispune suspendarea activității până la înlăturarea tuturor abaterilor. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține însă că întregul scandal din jurul centrului a fost „puternic politizat”.
„Ceea ce vedem la Sângera nu este ceea ce vedem la alte gunoiști neautorizate. Acolo, totuși, există ordine cât de cât, cel puțin, se încearcă a sorta. Cu siguranță, în urma controlului care a fost efectuat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, acolo s-au depistat anumite abateri. Astăzi, Agenția de Mediu a recepționat acel proces-verbal din partea inspectoratului și analizează acest subiect. Cel mai probabil până la mijlocul lunii mai au deja termenul ca să vină cu o reacție în acest sens”, a declarat Hajder la Realitatea.
Ministrul a respins acuzațiile privind funcționarea ilegală a centrului și a precizat că agentul economic deține autorizație de la Agenția de Mediu pentru activitatea de sortare a deșeurilor. El susține că terenul a fost destinat acestui scop încă de la început, iar administrația locală ar fi cunoscut destinația acestuia.
„În caietul de sarcini era foarte clar indicat că acel teren urmează să fie utilizat pentru sortare. Toată lumea a cunoscut acest lucru. Acum, când din punct de vedere politic nu iese, inclusiv primarul general care a simțit o oportunitate politică atunci s-au întors toți împotriva. Eu îmi doresc ca să fie consecvență”, a spus ministrul.
Ministerul Mediului susține dezvoltarea unor astfel de centre de sortare, afirmă Hajder. El argumentează că lipsa infrastructurii de reciclare a dus, în ultimii ani, la acumularea a mii de tone de deșeuri abandonate pe câmpuri sau în gropi neautorizate.
„Noi avem zeci de tone de plastic, sticlă și ambalaje pe dealurile și în câmpurile noastre și avem aceste gropi de gunoi, pe care le cunoaștem în forma asta și astăzi ard și poluează foarte mult, este din cauza că noi nu am avut astfel de centre de sortare. Acum, când apar, sigur noi trebuie să verificăm să fie conform legii și, în cazul în care nu o respectă, să-i ajutăm, dacă sunt anumite probleme”, a punctat ministrul.
Scandalul legat de centrul de sortare a deșeurilor din Sângera a ajuns miercuri în Parlament, unde au avut loc audieri publice pe fondul acuzațiilor privind riscurile pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Controversele au izbucnit la începutul lunii aprilie, după ce localnicii și autoritățile locale au acuzat operatorul economic Prest Energy că depozitează deșeuri în apropierea zonelor locative, a unei companii farmaceutice și a râului Valea Schinoasei.
În urma unui control inopinat, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a constatat mai multe abateri, inclusiv depozitarea deșeurilor în afara perimetrelor autorizate și împrăștierea acestora. Compania a fost amendată cu 6.000 de lei, iar Agenția de Mediu a inițiat procedura de rectificare și reperfectare a autorizației de mediu, deși operatorul deține un act valabil până în 2029.
Peste 6.300 de locuitori au semnat o petiție prin care cer suspendarea activității, iar autoritățile locale nu exclud acțiuni în instanță și proteste.
La audierile din Parlament, deputații fracțiunii „Alternativa” au anunțat că vor cere audierea ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, în plenul Legislativului. Anterior, primarul general al capitalei, Ion Ceban, a calificat situația drept o „catastrofă ecologică”.