Social

Cum reacționăm la elementele războiului hibrid și dezinformare. Recomandările psihologului

Elementele războiului hibrid afectează sănătatea mintală a oamenilor, susțin psihologii. În același timp, cetățenii susțin că dezinformarea și știrile false sunt o mare problemă a comunității, întrucât pot crea panică în societate.

Cei mai mulți cetățeni spun că nu atrag atenție la știrile negative, iar pentru a le diminua efectul, petrec mai mult timp cu familia și își văd de activitățile zilnice. Unii au afirmat însă că cele mai mari probleme cu care se confruntă sunt dezinformarea și știrile false. „E prea mult negativ și trebuie să fim un pic optimiști. Mă ocup cu copii și asta îmi umple mai mult sufletul de bucurie”. „Unele persoane pot privi această știre și să fie influențate pozitiv, iar altele negativ. Nu prea ascult știrile din cauza propagandei și a informațiilor neadevărate”.

Criza energetică, războiul din țara vecină și amenințările Federației Ruse la adresa securității Republicii Moldova constituie principalele îngrijorări ale cetățenilor, a precizat pentru Radio Moldova psihologul Svetlana Gorea, care a venit și cu unele recomandări pentru a evita situațiile de stres.

„Populația s-a deprins deja cu toate amenințările care vin. Că este pericol, este, dar important cât de raționali suntem noi. Să ne căutăm de activitate, să citim, să ne odihnim, să ne plimbăm în aer curat. Ele foarte bine ajută pentru că acolo unde este panică, nu este de la război sau de la alte situații. Ea este în interiorul persoanei care de la orice moment poate fi încurajată. Pur și simplu acum asta este mai actual”, a explicat Svetlana Gorea.

În ultima perioadă cetățenii devin consumatori activi ai știrilor false, răspândite în special în mediul online. Specialiștii în domeniu recomandă cetățenilor să se informeze din surse sigure, inclusiv oficiale. Totodată, ei sunt îndemnați să nu distribuie informații neverificate.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult