Revista presei

Revista Presei | Fost director al SIS: Rusia reține cetățeni moldoveni pentru un posibil schimb pe Evghenia Guțul

Schimbul de declarații dintre ministrul de Externe, Mihai Popșoi și ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov și cum vrea Moscova să obțină eliberarea bașkanei Evghenia Guțul – sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.

„Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata”. Agora.md scrie că președintele României, Nicușor Dan, a declarat că Bucureștiul își menține poziția potrivit căreia este pregătit pentru unirea cu Republica Moldova, dacă cetățenii de peste Prut vor decide acest lucru. Declarația a fost făcută miercuri, după participarea la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, desfășurat la Dubrovnik, în Croația. Reacția vine după ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit pentru o publicație franceză despre unire ca despre o posibilă cale de accelerare a aderării la Uniunea Europeană.

„Neutralitatea noastră este subminată de un singur stat din această lume – Rusia”. Pe newsmaker.md vedeți declarația ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, la noile amenințări ale ambasadorului agreat al Rusiei, Oleg Ozerov. Diplomatul rus a avertizat că Moscova își va proteja „prin toate mijloacele disponibile” cetățenii din regiunea transnistreană în cazul unei soluționări prin forță a conflictului. Popșoi a catalogat declarațiile drept parte a războiului hibrid dus de Rusia împotriva Moldovei și i-a sugerat diplomatului rus să se concentreze pe activitatea diplomatică. Ministrul a mai amintit că cetățenii vorbitori de limbă rusă din Moldova se simt bine în țară, iar drepturile lor constituționale și libertățile fundamentale sunt respectate, „spre deosebire, regret, de Federația Rusă”.

Între timp, Rusia reține cetățeni moldoveni pentru un posibil schimb pe Evghenia Guțul. TVR Moldova a discutat cu fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, generalul Valentin Dediu, care a spus că Moscova ar încerca să obțină eliberarea din închisoare a fostei bașkane a regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, printr-un posibil schimb, acumulând în acest scop cetățeni ai Republicii Moldova arestați în Rusia pentru diverse presupuse încălcări. „Aceste informații provin din surse pe care le consider credibile. De asemenea, ambasadorul Rusiei pregătește deja terenul”, a declarat fostul director al SIS. Referindu-se la dosarul Alexandru Balan, racolat de serviciile secrete belaruse și ruse, ostile Republicii Moldova, Valentin Dediu a spus că reprezintă „o pată neagră” pentru imaginea serviciului, care va avea nevoie de mult timp ca „să se spele”.

Alexandru Balan nu mai prezintă un pericol pentru țara noastră, în pofida faptului că a deținut informații secrete de la SIS, cel puțin până în 2018. TV 8 propune declarația președintei Maia Sandu, după grațierea și eliberarea fostului adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, acuzat de spionaj în favoarea KGB-ului. Totuși, unii experți vin să o contrazică pe șefa statului, precizând că acum SIS-ul are misiunea de a-i demasca pe oamenii lui Balan din structurile statului. Fostul ministru al Apărării, Anatolie Șalaru spune că Balan a adus foarte mulți oameni în SIS, iar unii spun că în timp ce era președinte Voronin, el se ocupa cu studenții moldoveni basarabeni din România. El a racolat mulți studenți să lucreze pentru SIS. Ei ar trebui să fie verificați, fiindcă listele sunt la SIS”, a mai spus ex-ministrul Apărării, Anatolie Șalaru.

Componentele dronei găsite la Telenești provin din aparatul care a survolat spațiul aerian al R. în urmă cu aproximativ o lună. Pe Radio Chișinău vedeți precizările Ministerului Apărării. Potrivit instituției, obiectul depistat corespunde traiectoriei și caracteristicilor țintei monitorizate în datat de 30 martie. Atunci, drona a fost detectată de sistemele de supraveghere aeriană la ora 21:29, după ce a pătruns în spațiul aerian al țării din direcția regiunii Odesa. Monitorizarea a continuat până la ora 22:03, când aparatul a dispărut de pe radar în zona raionului Orhei. Autoritățile precizează că fragmentele identificate la Telenești au fost ridicate în condiții de siguranță și urmează să fie supuse expertizei.

Impasul politic din autonomia găgăuză, generat de disputa dintre reprezentanții autonomiei și autoritățile centrale privind denumirea organului electoral local, poate fi depășit. Pe Moldova 1 vedeți declarația co-președintei Grupului de lucru parlamentar pentru Găgăuzia, Larisa Voloh, care este convinsă că blocajul actual dintre autoritățile centrale și cele din autonomie este rezultatul lipsei de comunicare și al refuzului unor actori de a participa la dialog. La rândul lor, experții cred că Curtea Constituțională este cea care poate debloca criza de la Comrat, dar atenționează că soluția riscă să afecteze dialogul politic.

Afacerile Sheriff din Germania: de la propagandă, la evaziune fiscal. Rise.md propune o analiză în care spune că de aproape 20 de ani, în Germania își desfășoară activitatea un grup de companii conectate la proprietarii holdingului Sheriff din regiunea transnistreană. Unele dintre ele chiar sunt controlate direct de afaceriștii Victor Gușan și Ilia Cazmalî sau de membri ai familiilor lor. Cea mai cunoscută afacere din Germania este Kartina, o platformă de streaming TV de limbă rusă. RISE Moldova a aflat că fiscul german are pretenții de zeci de milioane euro față de această platformă, care timp de un deceniu ar fi făcut evaziune fiscală. Toate detaliile, le găsiți în articol.

Poliția refuză să achite, la cererea avocaților, costurile de expertiza medico-legală a cadavrului Ludmilei Vartic, ce ar urma să fie efectuată de un expert din România. Anticorupție.md scrie că refuzul a fost comunicat, la 29 aprilie, deși anterior, se afirma că „rudele victimei nu suportă cheltuieli, procesul fiind asigurat integral de poliție”. Suma pe care ar trebui să o achite familia unui expert din România ar fi de cel puțin 3000 de euro.

Iar pe Ziarul de Gardă vedeți motivul invocat de Inspectoratul General al Poliției. Reprezentanții IGP susțin că nu pot suporta cheltuielile pentru activitatea expertului independent selectat de avocații victimei pentru că nu le permite legislația. Astfel, cheltuielile pentru serviciile expertului independent, cât și pentru cazarea acestuia, trebuie să fie suportate de familia victimei, anunță oamenii legii. Anterior, familia Ludmilei Vartic a demarat o colectare de fonduri pentru procedura de exhumare și expertiza medico-legală, ulterior, autoritățile au declarat că procesul va fi asigurat de poliție.

Vile în Franța și România, clădirea GBC și un bloc locativ. Europa Liberă propune un articol despre imobilele lui Vlad Plahotniuc care ar putea fi vândute după condamnare. Este vorba de peste 30 de bunuri imobile care ar putea fi vândute pentru a recupera prejudiciul de peste 63 de milioane de dolari cauzat statului prin frauda bancară din 2014. Acțiunea va avea loc dacă decizia primei instanțe va fi menținută de Curtea de Apel. Majoritatea imobilelor enumerate în sentință au fost puse sub sechestru în perioada 2020-2021 și tot atunci ele au fost estimate în cadrul unor expertize. Detalii, vedeți în articol.

Acciza la motorina procurată de fermieri în lunile martie și mai va fi compensată. Statul alocă 110 milioane de lei, titrează agora.md. Banii vor fi gestionați prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, iar compensarea va acoperi 100% din cota accizei stabilite pentru anul 2026, în valoare de 3.978,95 lei per tonă, în limita bugetului disponibil. Însă, valoarea ajutorului financiar acordat unui beneficiar nu va putea depăși 200 de mii de lei. Plafonul are scopul să repartizeze echitabil resursele și să ofere acces la sprijin unui număr cât mai mare de producători agricoli, spun autorii inițiativei.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult