Economic

Ce urmează după auditul la Moldovagaz? Opiniile experților

Cheltuielile nejustificate ale companiei Moldovagaz au fost efectuate din contul consumatorilor, potrivit experților. Guvernul va revendica peste 3,3 miliarde de lei, în urma auditului efectuat de Curtea de Conturi la S.A. Moldovagaz, pentru perioada 2011-2021.

În perioada 2011-2021, S.A Moldovagaz a efectuat investiții și cheltuieli netransparente, neproductive, nejustificate economic, care au crescut datoriile față de Compania rusă „Gazprom”, potrivit raportului elaborat recent de Curtea de Conturi.

În total, investițiile nefundamentate de S.A. „Moldovagaz” și neacceptate de către Agenția Națională pentru Reglementare Eenergetică (ANRE) în scopuri tarifare se ridică la 815,8 milioane de lei. Aproximativ jumătate de milion de lei din acești bani au fost utilizați pentru construcția sediului central al „Moldovagaz”, precum și a unei clădiri administrative în municipiul Ungheni. De asemenea, s-au alocat circa 140 milioane de lei pentru crearea unui soft internațional.

Printre cheltuielile neargumentate de companie, se numără și angajarea unor consilieri ai președintelui și vicepreședintelui companiei, dar și contractarea în sumă de 9 milioane lei, a unei companii juridice, chiar dacă Moldovagaz dispune de aproximativ 40 de juriști. Instanța de judecată urmează să se pronunțe asupra situației de la Moldovagaz, a afirmat pentru Radio Moldova, expertul în energetică Sergiu Ungureanu.

„Trebuie să urmeze o pretenție de recalcul a acestor datorii și a tarifelor care au fost incluse în costul gazului pentru că acești bani au fost plătiți și sunt plătiți actualmente din contul gazului care este livrat către consumatori. Clar că va pretinde o anumită datorie care Moldovagaz, cel mai probabil nu va avea de unde să o plătească și după care va urma procedura sau de lichidare sau de preluare a unor bunuri ca să acopere această datorie care va intra cumva în contul statului. Dar aici trebuie să vedem în contul cărei instituții de stat”, a explicat Sergiu Ungureanu.

În cazul în care va fi inițiat un proces de judecată împotriva S.A. Moldovagaz, acesta ar putea fi de durată, a afirmat pentru Radio Moldova, expertul Promolex, Vadim Vieru.

„Durata medie a unei cauze în instanța de judecată este de aproximativ 15-16 luni. În cazul dat, depinde foarte mult de probatoriul care să fie administrat și de cererile care vor fi prezentate în instanța de judecată de către părțile procesului. O să dureze un an de zile, dar odată ce dosarul este complex, jumătate de an este optimist. Plus nu uitați că nu avem Curte Supremă la moment”, a remarcat Vadim Vieru.

Amintim că, în urma examinării de către Parlament a raportului Curții de Conturi ce vizează activitatea Moldovagaz, pentru perioada 2011-2021, Guvernul va demara procedura de inventariere a patrimoniului și de adjudecare a 3,36 de miliarde de lei de la companie.

Actualul președinte al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a declarat în cadrul audierilor că deciziile privind alocarea fondurilor suplimentare pentru construcția sediului central al companiei au fost luate de acționarii întreprinderii. Potrivit acestuia, în septembrie 2019 au fost sesizate organele de drept pentru elucidarea circumstanțelor, dar nu există o finalitate pe acest dosar.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult