Schimbul de deținuți în urma căruia doi ofițeri SIS au revenit acasă provoacă reacții pe scena politică
Schimbul internațional de deținuți, în urma căruia doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au revenit în Republica Moldova, continuă să provoace reacții puternice pe scena politică. Dacă unii deputați salută readucerea acestora acasă, alții spun că operațiunea ridică numeroase semne de întrebare legate de condițiile negocierii, riscurile de securitate și decizia de a-l ceda pe fostul adjunct al SIS, Alexandru Balan, condamnat pentru trădare de patrie. Subiectul a stârnit dezbateri și solicitări de explicații din partea autorităților.

O parte dintre deputați consideră că schimbul ridică semne de întrebare, inclusiv în legătură cu modul în care cei doi tineri au ajuns în detenție la ruși și criteriile după care a fost stabilită lista persoanelor eliberate.
„Moldova în premieră este implicată într-un scandal enorm de schimb de spioni. De ce s-a întâmplat acest lucru, cine a trimis băieții acolo, de ce am dat un moldovean la schimb pentru alți moldoveni, avem foarte multe semne de întrebare”, a spus Igor Dodon, deputat de la Partidul Socialiștilor din Moldova.
„Ieri, domnul Usatîi a cerut ca în Parlament să fie organizate audieri la acest subiect pentru a afla mai multe detalii și să ne expunem la acest subiect. Din ce am văzut în presă avem multe întrebări despre cum a fost decis acest schimb, cum și de ce în anume în aceste circumstanțe”, a menționat Diana Caraman, deputata Partidului Comuniștilor.
Opoziția mai spune că operațiunea trebuie analizată atent, în special din perspectiva eventualelor riscuri de securitate.
„Este foarte bine că au revenit acei doi tineri acasă, dar dacă este favorabil sau nu - asta rămâne de văzut. Cel puțin este regretabil că au ajuns serviciile secrete străine ale altui stat să ne informeze despre cine lucrează pentru Republica Moldova și cine nu”, a menționat Alexandru Berlinschi, deputat, Partidul Nostru.
„Nu vreau să cred că a fost o operațiune a serviciilor speciale străine prin care să schimbe doi studenți spioni nu atât de importanți pentru Federația Rusă în schimbul unui spion care mulți ani de zile și funcții în aceste instituții și a vândut secretele statului”, a spus Alexandru Verșinin, deputatul Partidului „Democrația Acasă”.
Și fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, consideră că schimbul ar putea reprezenta un risc pentru Republica Moldova.
„Domnul Balan era unul din conducătorii SIS-ului care cunoștea toți ofițerii, tot sistemul, inclusiv oamenii care lucrează sub acoperire în instituții internaționale, acolo unde sunt intersele Republicii Moldova și în opinia mea asta este cel mai mare pericol pentru Republica Moldova”, a comentat deputatul din fracțiunea Blocului „Alternativa”.
Majoritatea parlamentară însă dă asigurări că fostul adjunct de la SIS nu prezintă un pericol, așa cum nu mai este parte a sistemului.
„El nu are acces la informații secrete din 2019 iar informațiile se schimbă de la zi la zi, așa că el nu reprezintă un risc major. Există securitatea internă în cadrul SIS care verifică legăturile pe care le-ar putea avea domnul Balan în interior”, a declarat președintele Comisiei parlamentare securitate națională, Lilian Carp.
Amintim că miercuri, cei doi ofițieri ai SIS captivi în Rusia, au ajuns acasă. În schimbul lor, a fost predat Alexandru Balan, condamnat pentru trădare de patrie, și Nina Popova - cetățean al Rusiei. În ziua operațiunii, Balan a fost grațiat de Maia Sandu, iar ulterior a ajuns în Belarus.
CITIȚI ȘI: