Bloc cu patru etaje ridicat printre case în Stăuceni: Localnicii reclamă fisuri, mucegai și lipsa luminii
Un bloc de locuințe construit într-o zonă de case particulare din Stăuceni a devenit o sursă permanentă de nemulțumire pentru locatari. Oamenii reclamă probleme precum fisurile apărute în pereți și garduri, dar și lipsa luminii naturale. Lucrările de construcție a blocului au început în 2017 și au fost stopate ulterior. Inițial, trebuia să fie o casă cu două etaje, însă proiectul a fost extins la patru niveluri. Recent, lucrările de construcție au fost reluate, în ciuda nemulțumirilor exprimate de localnici.


Maria Malic locuiește de 16 ani în casa situată lângă noua construcție. Femeia ne-a invitat să vedem împrejurimile locuinței sale, arătându-ne efectele pe care le-ar fi provocat imobilul ridicat la o distanță foarte mică de proprietatea sa.
„Construcția respectivă ne închide absolut toată lumina la toate casele care stau în această parte. Toată lumina și la dormitor și la salon toată lumina e închisă, noi toată ziua trebuie să stăm cu lumina conectată. Consum, mucegai. Avem fisuri la gard, avem fisuri la casă”.
„Sunt nemulțumit că avem probleme, noi nu suntem asigurați. În caz de un incendiu, gata arde casa. Cum s-a mai spus, lumină nu avem, avem mucegai, avem crăpături”.

Și Arsen Saruhanyan, care locuiește în imediata apropiere, spune că în actualele condiții nu mai poate fi vorba despre confort sau despre siguranța locuințelor învecinate.
„De la început s-a planificat construcția unei clădirii private, adică pentru familii. După cum vedem, a fost construit un bloc cu mai multe apartamente fără nici un document permisiv, fără autorizație de construcție”.
Nemulțumiți de situație, oamenii au ajuns în instanță, unde au depus o acțiune pentru a contesta construcția. Instanța de fond a decis demolarea clădirii, dar proprietarul a contestat decizia la apel.
„Conform hotărârii primei instanțe inițiale, au dispus demolarea construcției și anularea actelor permisive. Cauza a fost contestată de către pârâți la Curtea de Apel, care a dispus rejudecarea cauzei în instanța de fond și, respectiv, noi acum suntem la stadiul de rejudecare a cauzei în instanța de fond”, spune avocatul Andrei Beruceașvili.
Actualul primar de Stăuceni, al cărui mandat a început după ridicarea blocului, afirmă că va suspenda autorizația de construcție, care, potrivit lui, ar fi fost emisă abuziv.
„În egală măsură, în baza Codului administrativ, vom suspenda autorizația emisă abuziv și vom merge în instanță pentru a solicita demolarea acestei construcții. Persoana aceasta nu a făcut nimic din 2017 până în prezent, până la emiterea hotărârii instanței care s-a produs recent precum că i-au dat dreptate și poate continua lucrările”, subliniază primarul orașului Stăuceni, Alexandru Vornicu.

Deși dosarul este încă la faza de examinare în instanță, proprietarul a decis recent să reia lucrările de construcție a blocului, în pofida nemulțumirilor oamenilor din localitate. Acesta nu a fost de găsit pentru a comenta situația.
CITIȚI ȘI: