Kievul introduce regim de liniște înainte de 9 mai. Zelenski: Viața oamenilor este prioritară

Ucraina va institui un regim de liniște începând cu ora 00:00, în noaptea de 5 spre 6 mai, a anunțat liderul d ela Kiev, Volodimir Zelenski. Decizia vine în contextul în care, potrivit acestuia, nu a existat nicio solicitare oficială din partea Federației Ruse privind condițiile unei eventuale încetări a focului.
Șeful statului ucrainean a precizat că, pe durata acestui regim, partea ucraineană va acționa „în oglindă”, sugerând că operațiunile vor depinde de cele ale forțelor ruse. Totodată, Zelenski a subliniat că protejarea vieții oamenilor trebuie să prevaleze în fața oricăror evenimente simbolice sau aniversări.
Potrivit acestuia, până la intrarea în vigoare a măsurii există premise reale pentru reducerea sau chiar oprirea confruntărilor armate. În același timp, liderul ucrainean a făcut apel la conducerea rusă să întreprindă pași concreți pentru încheierea războiului.
Anunțul vine după ce Rusia a declarat unilateral un armistițiu pentru perioada 8-9 mai, în legătură cu evenimentele dedicate Zilei Victoriei. Autoritățile de la Moscova și-au exprimat îngrijorarea privind posibile atacuri cu drone asupra capitalei în timpul paradei și au avertizat asupra unor reacții militare, inclusiv posibile lovituri asupra centrului Kievului.
Operatorii ruși de telefonie mobilă au informat utilizatorii despre limitarea temporară a internetului mobil la Moscova. Potrivit acestora, limitările reprezintă măsuri de securitate în contextul pregătirilor pentru evenimentele din 9 mai. Utilizatorii sunt sfătuiți să acceseze wi-fi unde este posibil.
CITIȚI ȘI: