Parlamentul European va examina inițiativa privind acordarea unui nou sprijin financiar pentru țara noastră: Siegfried Mureșan: „Ne dorim ca aceste fonduri să ajungă cât mai repede”
Parlamentul European urmează să pună în discuție o inițiativă legislativă privind un nou sprijin financiar pentru Republica Moldova în valoare de 145 de milioane de euro. Dintre acestea - 45 de milioane vor fi fonduri nerambursabile, iar alte 100 de milioane de euro vor fi credite în condiții foarte avantajoase – a declarat pentru postul nostru de radio raportorul Comisiei pentru bugete al Parlamentului European, Siegfried Mureșan.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a menționat că, la fel ca până acum, noul sprijin financiar va fi condiționat de buna desfășurare a programului cu Fondul Monetar Internațional și de îndeplinirea anumitor obiective convenite de Republica Moldova și UE. Aceste condiții, stabilite împreună cu Guvernul de la Chișinău, vizează domenii cheie precum întărirea guvernanței economice în Republica Moldova, garantarea statului de drept, securitatea energetică, dar și lupta împotriva corupției.
„Condiționalitățile vor cuprinde accentele normale ale cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, adică trebuie să ne mobilizăm pe reformarea justiției, combaterea corupției, întărirea administrației publice. Regulile vor fi făcute în așa fel încât să ajute Republica Moldova în aceste procese de reformare, condiționalitățile nu vor fi gândite în niciun fel pentru a îngreuna accesul Republicii Moldova la aceste fonduri, dimpotrivă ne dorim ca aceste fonduri să ajungă cât mai repede în Republica Moldova”.
Potrivit lui Siegfried Mureșan, comisia pentru comerț internațional, decidentă pe acest dosar, ar urma să-și anunțe poziția până la finalul lunii aprilie, iar în luna mai să-și exprime votul final în plenul Parlamentului European. Cele 145 de milioane de euro urmează să ajungă în Republica Moldova în două tranșe, prima în trimestrul trei, iar cea de-a doua - în trimestrul patru al acestui an.