Peste 130 de muniții găsite într-o lună pe teritoriul R. Moldova: Recomandările militarilor

Luna aprilie a fost una extrem de intensă pentru geniștii Armatei Naționale, care au neutralizat 130 de obiecte explozive rămase din cel de-al Doilea Război Mondial. În contextul în care lucrările agricole și de construcție scot la iveală tot mai multe „capcane ale morții”, căpitanul Nicolae Chilaru, genist militar în Batalionul de Geniu „Codru”, a enumerat, la Radio Moldova, reguli obligatorii pentru populație.
Munițiile vechi, deși au stat în sol zeci de ani, rămân extrem de periculoase.
Căpitanul Nicolae Chilaru subliniază că acestea nu explodează necontrolat, ci doar dacă asupra lor intervine un factor declanșator - lovire, mișcare, căldură.
Dacă observați un obiect metalic ce seamănă cu o muniție, trebuie să faceți următorii pași:
Sunați imediat la 112: Anunțați autoritățile despre descoperire;
Marcați locul: Folosiți un semn vizibil de la distanță pentru a avertiza alte persoane, fără a vă apropia prea mult;
NU ATINGEȚI: Este strict interzisă atingerea muniției cu mâna sau cu alte obiecte;
NU MIȘCAȚI ȘI NU LOVIȚI: Orice vibrație sau șoc poate declanșa explozia;
NU DEZMEMBRAȚI: Nu încercați sub nicio formă să desfaceți părțile componente;
NU ARUNCAȚI ÎN FOC: Căldura este un declanșator fatal pentru substanțele explozive vechi.
Unde au intervenit geniștii
Pe parcursul lunii aprilie curent, militarii au desfășurat 37 de misiuni de deminare pe întreg teritoriul țării, inclusiv în municipiul Chișinău.
Munițiile au fost descoperite în special în timpul lucrărilor agricole și de construcție.
Unul dintre cele mai riscante cazuri a fost înregistrat în satul Grădinița, raionul Căușeni, în timpul unor reparații la drumuri, unde specialiștii au fost solicitați de urgență.
Căpitanul Nicolae Chilaru a mai menționat, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, că în cariera sa a participat la aproximativ 120 de misiuni de deminare, unele dintre cele mai periculoase fiind înregistrate la Ungheni, unde au fost descoperite două bombe de aviație. Acestea necesită o intervenție complexă și personal special pregătit, fiind considerate printre cele mai riscante tipuri de muniții.
„Sunt obiecte care se pot transporta și sunt obiecte care nu sunt transportabile. În cazul în care obiectul este prea periculos pentru a fi mișcat, noi îl distrugem pe loc, în condiții de maximă siguranță”, a explicat Nicolae Chilaru.
Neutralizarea controlată are loc, de regulă, în poligoane special amenajate, precum cel de la Bulboaca, raionul Anenii Noi, pentru a elimina orice risc asupra populației civile.
Intervențiile geniștilor au loc, în general, doar la solicitarea autorităților sau a populației, atunci când sunt descoperite obiecte suspecte. Excepție a făcut o misiune din 2020, în zona Bălțați, raionul Ialoveni, unde, la solicitarea primăriei, două echipe de geniști au fost trimise pentru a cerceta o pădure după un incident tragic.
CITIȚI ȘI:
- R. Moldova va avea, până în iulie, un nou radar pentru detectarea dronelor: „Asistăm la intensificarea atacurilor de către Federația Rusă”
- De la bombe din al Doilea Război Mondial, la drone rusești: provocările geniștilor din R. Moldova
- Peste 200 de obiecte explozive, distruse de geniștii Armatei Naționale în aprilie
- Sute de muniții și mii de cartușe au fost lichidate anul trecut de geniști