Absolvenții de la Medicină ar putea scăpa de obligația de a activa în mediul rural

Prevederea care obligă tinerii specialiști din sistemul medical să activeze în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătății, ar putea fi eliminată, a anunțat ministrul Emil Ceban.
În prezent, aceștia sunt obligați să restituie costurile studiilor de rezidențiat, măsură catalogată drept prea dură de către ministrul Sănătății.
„Dorim să scoatem această prevedere. Ea obligă tinerii să plece în teritoriu, dar, pe de altă parte, noi pierdem cadrele. Trebuie să fie benevol. Nu poți cu arcanul să îl trimiți pe tânărul specialist, mai ales dacă are apartament și are copii la grădiniță. De aceea, aceste cazuri individuale noi le discutăm”, a declarat Emil Ceban, după ședința Guvernului din 6 mai.
Potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi, 38 de tineri specialiști au demisionat în ultimii cinci ani din 18 spitale raionale, înainte să expire cei cinci ani de activitate obligatorii.
Acest lucru ar fi prejudiciat bugetul statului cu circa 4.5 milioane de lei.
Pentru a combate lipsa cadrelor medicale din satele Republicii Moldova, autoritățile au operat modificări legislative în 2024. Astfel, tinerii medici și farmaciști care au beneficiat de studii bugetare sunt acum obligați să lucreze timp de cinci ani în localitățile repartizate, față de trei ani cât era anterior.
În schimb, statul a crescut semnificativ sprijinul financiar: indemnizația unică a fost majorată de la 120.000 la 250.000 de lei, sumă achitată eșalonat.
Totodată, specialiștii din raioane primesc subvenții pentru plata chiriei și a facturilor la energia electrică și termică.
CITIȚI ȘI: