Externe

O alianță de eurodeputați solicită consolidarea apărării europene independente de SUA

O nouă alianță interpartizană de europarlamentari solicită înființarea rapidă a unei uniuni de apărare europeană, în contextul în care blocul comunitar marchează sâmbătă Ziua Europei, informează Agerpres cu referire la dpa.

„A te baza exclusiv pe Statele Unite pentru a proteja Europa este un joc de noroc periculos”, se arată într-o declarație semnată de parlamentari din întreg spectrul politic, printre care germanii Marie-Agnes Strack-Zimmermann, Michael Gahler și Tobias Cremer.

Aceștia au afirmat că sunt necesare structuri care să permită statelor să acționeze chiar și fără NATO, dominată de SUA, în caz de urgență, inclusiv structuri de comandă adecvate și o forță de reacție rapidă.

Guvernele UE declară că sunt dispuse să își consolideze capacitățile militare, însă le lipsește o hotărâre reală, se arată în text. Semnatarii susțin că interesele naționale pe termen scurt continuă să blocheze progresele reale în achiziționarea de echipamente de apărare.

Achizițiile comune ar putea genera economii de până la 100 de miliarde de euro anual, afirmă aceștia.

Declarația nu menționează descurajarea nucleară, deși europarlamentarul german Lukas Sieper a declarat că noul grup va aborda ulterior această problemă sensibilă din punct de vedere politic.

„Armele nucleare ar trebui abolite la nivel mondial. Dar atât timp cât națiuni puternice, cu intenții ostile, le dețin, este mai bine să le avem noi înșine”, a spus Sieper, de asemenea membru al grupului. „Și dacă este așa, atunci mai bine UE decât un singur stat membru”, a adăugat el.

Ziua Europei marchează Declarația Schuman din 9 mai 1950, când ministrul francez de externe de atunci, Robert Schuman, a propus punerea în comun a producției de cărbune și oțel pentru a preveni noi războaie. Declarația este considerată punctul de plecare al integrării europene și un precursor-cheie al Uniunii Europene de astăzi.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult