Oamenii din satul Plop: „Vrem un primar care să ducă proiectele până la capăt”
Locuitorii satului Plop, din raionul Dondușeni, se pregătesc să revină la urne. Pe data de 17 mai, în localitate vor avea loc alegeri locale noi, după decesul fulgerător al primarului Aureliu Guțanu. Sătenii spun că viitorul edil va avea de gestionat o moștenire importantă, dar și provocări pe măsură, cum ar fi finalizarea amenajării râului Cubolta și reparați drumurilor care încă dau bătăi de cap gospodarilor.


Pe perioada mandatului fostului edil s-au reparat câteva drumuri, a fost modernizată grădinița și școala din sat. Acum, oamenii vor merge la vot cu speranța că noul gospodar va duce proiectele începute la bun sfârșit.
„ Sunt niște probleme începute în anii precedenți, dar trebuie duse până la capăt. Și este un pod care trebuie neapărat făcut că vine spre școală și acolo totdeauna trebuie de făcut ceva”.
Tatiana Vozian, profesoară de limba franceză, spune că schimbările din ultimii ani sunt de necontestat. De la iluminat public și gaze naturale, până la dotările din gimnaziu, satul a făcut pași uriași.
„-Ar fi păcat să spunem că nu am văzut schimbări. Și străzile iluminate, și apă adusă, partea cealaltă de sat au și gaz, și la școală schimbări. Așa condiții nu au avut elevii niciodată. - Cum ar trebui să fie primarul în satul dumneavoastră? - Ascultă de oameni, doleanțele cetățenilor, se străduie să le îndeplinească. Dar trebuie și noi cetățenii să dăm o mână de ajutor și să facem asta. Un singur om pentru sat nu poate fi”.

Pe lista priorităților viitorului edil, spun sătenii, ar trebui să fie curățarea și amenajarea malurilor râului Cubolta.
„ S-a făcut parcul fotovoltaic, râul, se face, încetișor. Probleme sunt, ca în toate satele, dar se face încetișor. Enumerați cam ce probleme. Drumurile, o tehnică de curățare a drumurilor nu ar strica”.
„ Iată a pornit râul Cubolta să îl facă, să aranjeze malurile, au făcut pod partea cealaltă de sat, să fie de trecut, în rest așa parcă”.
Și starea ulițelor din sat este o problemă pentru localnici. Aceștia spun că după ploi, căile de acces devin impracticabile.
„-Drumurile, altceva ce poate să fie. - Cum apreciați starea drumurilor. - Rele”.
„ Unele sunt tare bune, iar unele tare rele, cum la noi aici pe vale. L-au făcut și după l-au stricat. Și nici nu știm dacă l-or face înapoi, dar la noi aici când mergi e glod de prăpădenie”.

Potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, pe 17 mai, sunt așteptați la urne 977 de cetățeni cu drept de vot din satul Plop. Aceștia vor decide cine este omul capabil să transforme problemele în soluții.
CITIȚI ȘI:
Alegeri locale la Topala: Sătenii speră ca noul primar să finalizeze proiectele începute
„Să facă pentru sat ce trebuie”: Așteptările locuitorilor din Frumușica de la noul primar
„Trebuie să votăm lumea din sat”: Locuitorii din Ruseștii Noi, așteptați la urne pe 17 mai
„Problema numărul unu e canalizarea”: Ce așteaptă oamenii din Costești de la noul primar