Satoshi, interviu la Radio Moldova înainte de prima semifinală Eurovision: „Suntem o forță foarte mare, indiferent cât de mică este țara noastră”

Republica Moldova deschide show-ul Eurovision din seara zilei de 12 mai, iar Satoshi promite un spectacol plin de energie. Cu un singur cuvânt în minte, adresat moldovenilor - „Unitate” - și cu dorința de a asocia numele R. Moldova cu emoția pozitivă, Vlad Sabajuc, alias Satoshi, dezvăluie, într-un interviu pentru Radio Moldova, cui dedică prestația sa de la Eurovision.
Radio Moldova: Cum ești, Vlad?
Satoshi: Noi ne pregătim să mergem la arenă pentru show-ul de astăzi. Toată lumea e odihnită, e pregătită. Suntem categoric gata!
Radio Moldova: Știind că diseară voi sunteți cei care sparg gheața la Eurovision, ce emoții trăiești acum, știind că sunteți primii?
Satoshi: Există o presiune de început, dar faptul că vom avea foarte multă atenție asupra noastră, într-un an aniversar al Eurovisionului, ne ajută să primim vizibilitate mai mare.
Radio Moldova: Simțiți că aveți misiunea de a seta tonul în evenimentului muzical?
Satoshi: Nu doar că avem misiunea, noi vom face asta.
Radio Moldova: Cum arată atmosfera în culise înainte de momentul vostru? Este așa cum o vedem la televizor sau se trăiește diferit?
Satoshi: Este așa cum o vedem noi la ecran, se trăiește mai intens acolo.
În zona în care stau artiștii, peste tot e destul de liniște, fiecare are cabina sa, mai schimbi o vorbă cu cineva din altă țară.
În principiu, toată lumea se străduie să se focuseze, pentru că trebuie să-ți ajungă energie pentru toată ziua și toată lumea se străduie să nu obosească mai devreme decât trebuie.
Radio Moldova: Ați defilat pe covorul turcoaz la Viena și ai spus că parcă ești într-un film. Ce gen de film este experiența Eurovision pentru tine acum?
Satoshi: Eu cred că este un film de aventură și comedie, în același timp. Emoții amestecate cu aventură, comedie, tensiune, precum și o frumoasă experiență.
Sunt foarte multe călătorii, foarte multe provocări. Un drum greu.
Radio Moldova: Cum ai descrie pregătirile pentru unul dintre cele mai importante show-uri din cariera voastră?
Satoshi: Noi ne tot pregătim din luna decembrie. Sunt cele mai serioase și intense pregătiri pe care le-am avut vreodată pentru orice context muzical în care am fost.
Foarte multe repetiții, înregistrări, rectificări, filmări, plecări, prestații, interviuri.
A fost o perioadă foarte încărcată și lungă, cu sute de interacțiuni.
Radio Moldova: Cât de mult s-a schimbat momentul vostru de la primele repetiții până acum?
Satoshi: De la primele repetiții și până acum s-a schimbat destul de mult, dar caracterul nostru în scenă a rămas unul activ, așa cum este la concertele mele, de regulă.
Radio Moldova: Când ai simțit prima dată că trăiești Eurovisionul pe propria piele?
Satoshi: La finala națională, în Chișinău.
Radio Moldova: Care a fost cea mai neașteptată reacție pe care ai primit-o la Viena?
Satoshi: Au venit oameni din Australia să ne vadă și un ascultător din Japonia cu care am avut un interviu.
Cred că astea au fost lucruri mai speciale, mai neașteptate.
Radio Moldova: Te-ai descoperit și pe tine în această experiență?
Satoshi: Probabil, da.
Radio Moldova: Ce calități ai descoperit la tine?
Satoshi: Asta o să se arate în timp.
E de vreme să spun despre așa ceva, încă sunt în proces. Nu pot să vin cu concluzii.
Radio Moldova: Înainte să urci pe scenă, preferi liniștea sau energia echipei?
Satoshi: Energia din partea echipei, la sigur.
Radio Moldova: Ce vrei să rămână în mintea publicului după momentul vostru?
Satoshi: Să aibă în cap o asociere dintre Moldova și emoții pozitive.
Radio Moldova: Dacă ai putea transmite un singur cuvânt acasă, care ar fi acela?
Satoshi: Unitate!
Radio Moldova: Ai vrea să dedici cuiva această apariție la Eurovision?
Satoshi: Da, părinților mei.
Radio Moldova: Ai vrea să privești această experiență peste ani într-un anumit fel?
Satoshi: Nu știu, e devreme de spus.
Radio Moldova: Ce mesaj ai pentru cei care vă vor urmări diseară, pentru moldovenii din toată lumea?
Satoshi: Să știe că noi suntem uniți, suntem o forță foarte mare, indiferent cât de mică este țara noastră.
Am demonstrat asta de multe ori și acum este cazul, încă o dată, să ne afirmăm potențialul nostru uman.
Cum vă puteți susține favoriții la Eurovision
Votul din prima semifinală a Eurovision Song Contest 2026 se va deschide imediat după încheierea prestațiilor live ale celor 15 reprezentanți ai țărilor participante.
În semifinale și în finală, rezultatele vor fi stabilite în proporție de 50% de votul publicului și 50% de juriile naționale.
Publicul va putea vota prin mai multe metode, în funcție de țară: prin aplicația oficială Eurovision Song Contest, prin vot online pe platforma www.esc.vote, prin SMS sau apel telefonic, folosind numerele furnizate de televiziunile naționale în timpul transmisiunilor live.
Pentru ediția din 2026, organizatorii au introdus și o limită a numărului de voturi: fiecare telespectator va putea acorda maximum 10 voturi pentru fiecare metodă de plată, față de 20 în anii precedenți, măsură menită să evite concentrarea excesivă a voturilor către un singur concurent.
Fanii pot susține mai mulți concurenți, însă nu au posibilitatea de a vota pentru propria țară.
Diaspora poate susține reprezentantul R. Moldova, participând la vot din țara în care se află, cu condiția ca aceasta să fie participantă în semifinala din 12 mai.
La finalul procesului de vot, vor fi anunțate în direct cele 10 țări calificate în finala Eurovision 2026.
Semifinală a Eurovision Song Contest 2026 din 12 mai va putea fi urmărită, începând cu ora 22:00, live la Moldova 1 și pe site-ul moldova1.md. Postul public de televiziune va transmite în direct și semifinala din 14 mai, precum și finala din 16 mai.
Concursul internațional de muzică Eurovision 2026 se desfășoară la Viena, Austria, după ce Johannes Pietsch, cunoscut mai ales sub titulatura de „JJ”, a câștigat ediția din 2025, din Elveția.
Eurovision 2026, care reunește 35 de țări participante, este a 70-a ediție a acestui concurs internațional de muzică și va avea loc în Wiener Stadthalle.
CITIȚI ȘI: