Eurovision

Biletele pentru marea finală a concursului Eurovision 2023 s-au vândut în doar 34 de minute

Biletele pentru marea finală a concursului Eurovision 2023, care va avea loc în luna mai la Liverpool, în Marea Britanie, s-au vândut, astăzi, în doar 34 de minute, au anunțat organizatorii.

Fanii au avut acces și la biletele pentru cele două semifinale transmise în direct, precum și la cele pentru a participa la cele șase avanpremiere ale competiției, însoțite de repetiții generale.

Anul acesta, Marea Britanie organizează competiția în numele Ucrainei, care a câștigat în 2022 cu grupul Kalush Orchestra, dar care nu poate găzdui evenimentul din cauza războiului.Pe 13 mai, candidații din diferite țări vor concura la Liverpool, sub deviza „United by music”.

Amintim că reprezentantul Republicii Moldova la concursul Eurovision din acest an este Pasha Parfeni cu piesa „Soarele și Luna”. Republica Moldova va intra în concurs în prima semifinală, pe 9 mai.

La ediția din 2023, România va fi reprezentată de Theodor Andrei, cu piesa „D.G.T. (Off and on)”. România va intra în concurs în prima parte din a doua semifinală, în data de 11 mai.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult