Social

Consilierii PAS cer aprobarea regulamentului parcărilor din Chișinău și acuză tergiversarea proiectului

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) cere convocarea de urgență a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) pentru aprobarea regulamentului parcărilor. Aleșii locali ai PAS acuză administrația locală că amână, de aproape doi ani, prezentarea documentului în Consiliu, deși acesta a trecut toate etapele de consultare.

Vicepreședintele fracțiunii, Dumitru Ivanov, afirmă că regulamentul a fost elaborat de Primărie încă în iulie 2024, însă primarul Ion Ceban ar evita să îl semneze.

„Din banii chișinăuienilor au fost cheltuiți circa 900.000 de lei pentru studii și elaborarea regulamentului. De atunci, de aproape doi ani, regulamentul stă nesemnat în biroul primarului Ion Ceban”, a menționat consilierul la o conferință organizată miercuri, 13 mai, în fața Primăriei.

Dumitru Ivanov a acuzat „o situație anormală” și a spus că tergiversarea aprobării regulamentului parcărilor contribuie la menținerea haosului din trafic, mașinile continuând să fie parcate neregulamentar de-a lungul străzilor sau pe spațiile verzi.

„Nu cerem ceva imposibil. Cerem ca primarul să semneze un document pe parcări și să pornim carul din loc pe soluționarea parcărilor din Chișinău”, a declarat vicepreședintele fracțiunii PAS.

Regulamentul stabilește cum vor fi organizate și gestionate parcările în Chișinău, mai exact care sunt zonele de parcare, unde pot fi organizate parcări cu plată private sau publice și tarifele pentru acestea în funcție de zone.

Potrivit estimărilor, în cazul implementării sistemului de parcări, bugetul local ar putea obține un venit de aproximativ 26 de milioane de euro anual, a afirmat consiliera PAS Anetta Dabija, fondatoarea asociației Save Chișinău.

„Primăria Chișinău are toate pârghiile legale, tehnice și administrative pentru a implementa un sistem modern de parcări și pentru a face regulă în acest domeniu”, a subliniat Anetta Dabija.

În cadrul acțiunii au fost invocate și problemele cu care se confruntă locuitorii capitalei din cauza parcărilor neregulamentare.

„Chișinăuienii în fiecare dimineață caută locuri de parcare pe trotuare, pe spații verzi, pe terenuri de joacă, ambulanțele și autospecialele nu pot intra în curți pentru că sunt parcate mașini neregulamentar, mamele cu cărucioare merg pe carosabil pentru că trotuarele sunt ocupate de mașini”, a declarat consilierul PAS Ion Melnic.

La rândul său, consilierul municipal PAS Sergiu Crețu a respins argumentul potrivit căruia nu ar exista cadrul legal necesar pentru amenajarea parcărilor, aducând drept exemplu Aeroportul Chișinău, care are peste 800 de locuri de parcare amenajate, cu terminale automatizate.

„Cu aceleași legi agenții economici au parcări, cu aceleași legi, doar primarul Ion Ceban zice că nu poate face parcări. De ce alții pot iar el nu poate?”, a întrebat Sergiu Crețu.

Mihail Briceag, un alt consilier PAS, a spus că Chișinăul este singura capitală europeană fără un sistem organizat de parcare.

„Chișinăul are circa 396.000 de vehicule înregistrate și doar 21.000 de locuri autorizate. Raportul este de aproape 19 mașini pe un singur loc legal de parcare. Studiul de oportunitate al Primăriei, elaborat încă în 2024, la care au participat 2.702 de respondenți, arată că 78% din chișinăuieni înțeleg necesitatea unui sistem organizat de parcări”, a punctat alesul local.

Fracțiunea PAS propune aprobarea de urgență a regulamentului, organizarea consultărilor publice privind tarifele și crearea unei singure întreprinderi municipale care să administreze sistemul de parcări.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult