Nicu Popescu: Dorința noastră este de a duce Republica Moldova în lumea liberă
Prezența la Chișinău a reprezentatelor Ministerelor de Externe a opt țări membre ale Uniunii Europene este un mesaj puternic al sprijinului partenerilor europeni în procesul de integrare a țării noastre în spațiul comunitar, a declarat într-un briefing de presă ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Potrivit oficialului, în discuția cu ele a fost subliniată importanța egalității de gen în dezvoltarea unei societăți mai juste și mai echitabile, dar și impactul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina asupra Republicii Moldova.
„Această vizită evident vine și în contextul situației foarte dificile în care se află regiunea noastră ca urmare a agresiunii brutale a Federației Ruse contra Ucrainei. Această agresiune care a avut un impact negativ enorm asupra țării noastre, asupra societății noastre, asupra economiei noastre, sistemului politic, situației umanitare din țara noastră. Și acest război, și efectele negative care ne conving și ne-au convins mai mult ca niciodată de atașamentul nostru ferm și dorința noastră de a duce Republica Moldova și de a consolida rolul Republicii Moldova în lumea liberă”, a declarat Nicu Popescu.
Reprezentatele Ministerelor de Externe a opt țări membre ale UE au avut și o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Interlocutoarele au discutat despre progresele realizate de țara noastră în ultimul an în procesul de integrare europeană.
Șefa statului a reiterat că locul țării noastre este în Uniunea Europeană. La rândul lor, oficialii au remarcat rezultatele obținute de Republica Moldova în ceea ce privește reprezentarea politică a femeilor, dar și eforturile întreprinse de autorități în promovarea egalității și combaterea violenței de gen.