Revista presei

Revista Presei: R. Moldova, membru fondator al Tribunalului Special creat în cadrul Consiliului Europei pentru investigarea crimelor împotriva Ucrainei

Instituirea Comitetului de Management al Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei și comentariul experților, scăderea natalității și soluțiile propuse de demografi – sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.

Mesaje tranșante de la Chișinău pentru Rusia și UE. DW scrie că un comitet de Management al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei a fost instituit în cadrul reuniunii Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, desfășurată vineri la Chișinău. O rezoluție în acest sens a fost semnată de 36 de state plus UE. Republica Moldova este membru fondator al Tribunalului Special creat în cadrul Consiliului Europei pentru investigarea crimelor împotriva Ucrainei. „Încurajez și celelalte state membre să facă același lucru. Este un act juridic și politic care transmite fiecărui agresor, astăzi și mâine: regulile încă se aplică, Curtea se va întruni, iar justiția va fi făcută”, a menționat șefa statului, Maia Sandu.

Republica Moldova a demonstrat că poate găzdui și coordona procese diplomatice de nivel înalt, într-un context regional marcat de războiul din Ucraina, atacuri hibride și provocări de securitate. MOLDPRES a discutat cu analistul politic din România, Mihai Isac, care a opinat că Sesiunea Ministerială a Consiliului Europei a transmis un mesaj politic clar: Chișinăul nu mai este doar un beneficiar al sprijinului european, ci un actor activ implicat în apărarea ordinii democratice europene. Principalul rezultat al sesiunii a fost adoptarea rezoluției privind instituirea Comitetului de Management al Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei. Mihai Isac precizează că după adoptarea rezoluției urmează etapa de operaționalizare: stabilirea mecanismelor de finanțare, elaborarea regulilor de procedură, selectarea judecătorilor și procurorilor și crearea structurii administrative a tribunalului.

Republica Moldova și Ucraina ar putea deschide primele capitole de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană chiar în această vară. TVR Moldova propune declarația ministrei de Externe a României, Oana Țoiu, care afirmă că există un sprijin tot mai clar la nivel european pentru accelerarea procesului de extindere. Șefa diplomației de la București a subliniat că extinderea Uniunii Europene nu ține doar de responsabilitatea statelor candidate, ci și de credibilitatea UE și de capacitatea acesteia de a-și consolida poziția pe plan internațional.

Ceban face politică pe banii noștri? Pe TV8 vedeți declarația fostei viceprimare Irina Gutnic, care susține că edilul capitalei își finanțează partidul cu bani din afara țării, dar și din bugetul primăriei. Gutnic a recunoscut că practic toate donațiile venite din partea persoanelor fizice, în campania electorală au fost fictive. Specialista în comunicare de la Partidul MAN, Natalia Ixari, a spus că va lăsa fără comentarii declarațiile lui Gutnic.

Jurnalist din Moldova, condamnat la 3 ani de închisoare în Rusia. Newsmaker.md scrie că un tribunal din Moscova l-a condamnat în lipsă pe jurnalistul Vladimir Soloviov, la trei ani de închisoare pentru participare la activitatea unei organizații „indezirabile. Instanța i-a interzis totodată, pentru trei ani, dreptul de a desfășura activități legate de administrarea de site-uri web. Vladimir Soloviov colabora regulat cu platforma online Carnegie Politika, unde publica articole despre regiunea transnistreană.

În Moldova se nasc tot mai puțini copii. Cu cât a scăzut numărul timp de un an și care e vârsta medie a mamelor, citiți pe newsmaker.md, care propune datele Biroului Național de Statistică. Astfel, în 2025 s-au înregistrat 22.100 de nașteri, cu aproximativ 1.500 mai puțin față de 2024, adică o scădere de 6,6%. Fiecare al treilea copil s-a născut în afara căsătoriei, vârsta medie a mamei la prima naștere a crescut la 26,7 ani, iar mamele din Chișinău nasc primul copil cel mai târziu din țară la 29,5 ani în medie. Mai mulți copii s-au născut la sat decât la oraș.

R. Moldova, între reforme și declin demografic. Vedeți opinia experților la acest subiect pe Moldova 1. Ei avertizează că depopularea, sărăcia infantilă și distribuția inegală a responsabilităților casnice afectează dezvoltarea societății, iar fără investiții în infrastructura socială, tendințele actuale riscă să se agraveze. Cu referire la vulnerabilitatea familiilor în fața crizelor economice, experta Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alina Andronache, explică că lipsa studiilor și a oportunităților profesionale afectează direct stabilitatea socială. Iar dacă vorbim de criza demografică, demograful Valeriu Sainsus subliniază că sprijinul acordat familiilor trebuie să compenseze pierderile financiare generate de nașterea și creșterea copiilor.

Importul de autoturisme în R. Moldova a explodat. China a devenit principalul furnizor. Ziarul de Gardă propune o analiză semnată de economistul Veaceslav Ioniță, care constată că piața auto din R. Moldova traversează una dintre cele mai accelerate transformări din ultimele decenii, atât din perspectiva valorii importurilor, cât și a accesibilității autoturismelor pentru populație. Dacă în perioada 2001–2005 erau importate anual circa 2,6 mii de mașini, în 2025 numărul acestora a ajuns la 33 de mii de unități. China a fost în 2025 principalul furnizor de mașini pentru R. Moldova, cu o creștere de 100 de ori în doar zece ani.

Opt cazuri de febră Q, înregistrate în R. Moldova: care sunt simptomele și ce recomandă specialiștii pentru reducerea riscului de infectare, citiți în Ziarul de Gardă. Șapte cazuri au fost raportate la persoane adulte, iar unul la un copil de 10 ani. Din numărul total de cazuri, șase au fost înregistrate în municipiul Chișinău și câte unul în raioanele Cahul și Cantemir. Pacienții au prezentat simptome specifice bolii, inclusiv febră înaltă, frisoane, slăbiciune pronunțată, cefalee, dureri musculare și articulare. În urma anchetelor epidemiologice s-a constatat că între cazurile înregistrate nu există legături epidemiologice, persoanele fiind infectate din surse diferite. Principala sursă de infecție o reprezintă animalele domestice – în special ovinele, caprinele și bovinele – care pot elimina bacteria prin secreții, urină, fecale sau produse rezultate în timpul fătărilor, chiar și în lipsa semnelor de boală.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult