MDED lansează Programul „REUȘIM”: „Împingem mai puternic interesele R. Moldova”
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) lansează Programul „REUȘIM”, o inițiativă menită să simplifice cadrul de reglementare și să modernizeze interacțiunea dintre stat și mediul de afaceri.

Viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a declarat într-o conferință de presă, pe 18 mai, că nu este un program clasic, care să necesite o adoptare formală din partea Guvernului sau a Parlamentului, iar cheltuielile pentru acțiunile pe care le cuprinde au fost sau vor fi prevăzute în bugetul de stat și în bugetele individuale ale instituțiilor implementatoare.
„Noi ne-am dorit o amalgamare – un termen foarte des folosit astăzi – a acțiunilor din cadrul acestui program, pentru a promova mult mai puternic interesele Republicii Moldova atât pe plan intern, cât și extern”, a subliniat oficialul, evidențiind un termen de implementare până în 2028, „atunci când trebuie să semnăm Acordul de aderare la Uniunea Europeană”.
Orientarea europeană este confirmată și prin acronimul EU (Uniunea Europeană, în engleză) integrat în denumirea campaniei – rEUșim, iar accentul principal va fi pus pe mediul de afaceri. Autoritățile se angajează să simplifice legislația, să reducă numărul actelor permisive și să asigure digitalizarea completă a interacțiunii dintre antreprenori și autoritățile publice, astfel încât să fie mai simplu să inițiezi și să dezvolți o afacere în Republica Moldova.

Digitalizare completă și lege nouă pentru comerțul electronic
Eugeniu Osmochescu a subliniat că Republica Moldova a avansat hotărât pe calea digitalizării. Astăzi, 78% din toate serviciile oferite de stat mediului de afaceri sunt deja în format electronic, însă este nevoie de o viziune mai centrată pe antreprenori.
„Ne dorim să facem un pas suplimentar, să privim, din punct de vedere antreprenorial, care sunt serviciile critice. Din acest motiv, am colectat și opinia mediului de afaceri, pentru a vedea exact, țintit, unde trebuie să intervenim”, a menționat ministrul.
Oficialul a evidențiat Legea privind economia digitală și comerțul electronic, care va reglementa platformele online, inclusiv modul de impozitare a acestora. Implementarea platformei Know Your Customer (Cunoaște-ți clientul) se află în etapa finală, iar platforma e-Notariat este deja lansată, permițând accesarea serviciilor la distanță.
Actele permisive „abuzive” vor fi anulate
Pe segmentul cadrului normativ, vicepremierul Osmochescu a recunoscut existența unei reglementări excesive în Republica Moldova, „chiar și în comparație cu Uniunea Europeană”.
Autoritățile au examinat peste 300 de acte normative pentru a identifica actele permisive „ascunse”. Până acum, au fost identificate 20 de acte permisive considerate „abuzive în raport cu mediul de afaceri” și care vor fi eliminate.
Totodată, din cele 444 de acte legislative și normative care reglementează prestarea serviciilor în Republica Moldova, 106 vor fi simplificate și ajustate la rigorile Uniunii Europene. Autoritățile își asumă crearea unui singur punct de contact în domeniul prestării serviciilor, care va fi centralizat în cadrul unei autorități.
„Mediul de afaceri trebuie să fie liber să activeze și, în același timp, să fie drastic sancționat dacă încalcă buchea legii (...) Până acum, puțin peste 263 de milioane constituie economiile înregistrate de mediul de afaceri în urma modificărilor care au intrat în vigoare la 31 decembrie 2025. Totuși, ne dorim mai mult și vom face și mai multe”, a subliniat oficialul.

Taxă vamală zero la importul de materie primă
Una dintre inițiativele urmărite în cadrul programului „REUȘIM” vizează aplicarea taxei vamale zero la importul de materie primă pentru producție și al echipamentelor utilizate în sectorul agricol.
„Ca să fie pe înțelesul tuturor: dacă eu sunt producător în domeniul panificației, al mezelurilor sau în orice alt domeniu și import materie primă pentru a produce un bun finit, nu voi achita taxa vamală, care în prezent este de 10% sau de 15% din valoarea bunului”, a explicat ministrul.
Scopul final este dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv în raport cu țările din Uniunea Europeană, care să avanseze în convergență cu economia blocului comunitar.
Investiții asumate în valoare de 3 miliarde de lei
Eugeniu Osmochescu a menționat în acest context și Ajutorul de stat, un program pe care l-a numit „atât de benefic pentru antreprenorii din Republica Moldova”. Prin acesta, statul și-a asumat să restituie până la 60% din investițiile realizate în sectoarele strategice prin granturi nerambursabile și scutiri de până la 50% din impozitul pe venit.
„Vă dau doar o cifră: avem asumări de investiții de 3 miliarde de lei, ca urmare a acestui program, din partea a 28 de companii. Este o sumă impunătoare”, a subliniat vicepremierul.
Mai mulți freelanceri și bunuri administrate mai eficient
Alte direcții ale Programului „REUȘIM” includ reformarea procesului de administrare a bunurilor statului și extinderea activităților care pot fi desfășurate în regimul fiscal al întreprinzătorilor individuali.
În prezent, sunt înregistrați aproape 3.000 de freelanceri, iar statul își asumă o liberalizare și mai accentuată pentru a transfera din economia „gri” în cea „albă” cât mai multe persoane care își doresc să activeze legal și să beneficieze de protecție socială și medicală.
CITIȚI ȘI: