Externe

Tragedie în SUA: Trei persoane ucise într-o moschee din San Diego

Un nou atac armat zguduie Statele Unite. Trei persoane au fost ucise într-o moschee din orașul San Diego, statul California, după ce doi adolescenți au deschis focul în incinta centrului islamic. Cei doi suspecți au fost găsiți morți la scurt timp după atac, în apropierea lăcașului de cult. Anchetatorii iau în calcul varianta unui suicid. Motivațiile atacatorilor sunt deocamdată necunoscute, dar poliția nu exclude versiunea unui atac islamofob.

Adolescenții de 17 și 19 ani, au deschis focul, ucigând trei bărbați. Apoi au fugit de la fața locului și s-ar fi sinucis la doar câteva străzi distanță.

„Eram acasă când am auzit focuri de armă pe strada mea. Câteva minute mai târziu, am ieșit să văd ce se întâmplă și am văzut cioburi de sticlă împrăștiate pe stradă, grădinarul părea complet șocat. Și la capătul străzii mele, unul dintre trăgători zăcea jos și era resuscitat de polițiști”.

Printre cei uciși este și un agent de pază al moscheii. Prin intervenția lui promptă ar fi reușit să prevină o tragedie de proporții.

„Credem că agentul de securitate a reușit să ajute cel puțin la minimizarea situației în zona din fața moscheii. Până când nu vom afla mai multe, nu vreau să speculez, dar în acest moment, cred că este corect să spun că acțiunile sale au fost eroice și, fără îndoială, a salvat vieți astăzi”, a menționat Scott Wahl șeful Departamentului de Poliție, San Diego.

Anchetatorii tratează cazul drept o posibilă crimă motivată de ură. Mama unuia dintre suspecți a descoperit un bilet lăsat de fiul ei înainte de atac, dar conținutul acestuia nu a fost făcut public. Vecinii unuia dintre suspecți sunt consternați de cele întâmplate.

„Știi, când era mic, era un copil obișnuit. Îl vedeam cu părul vopsit în verde sau albastru, și nu vorbeam prea mult. Dar apoi, așa cum spuneam, ne ajuta să cărăm cumpărăturile și ne saluta. - De fapt, când ți-a făcut cu mâna? Azi sau ieri? - Azi dimineață”.

„E foarte, foarte înfricoșător să aud asta. Mai ales știind că e atât de aproape de locul unde locuiesc, la doar câteva case distanță. E foarte înfricoșător să aud asta și, pur și simplu, nu am cuvinte”.

Centrul Islamic este cea mai mare moschee din San Diego și include Școala Al Rashid, care oferă cursuri de limba arabă, studii islamice și Coran pentru copii începând cu vârsta de cinci ani. Cu mai multe arme de foc în circulație decât locuitori, Statele Unite au cea mai mare rată de decese cauzate de arme de foc dintre toate țările dezvoltate. Conform statisticilor, anul trecut, aproape 15 mii de persoane au fost ucise de arme de foc.

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult