Social

Medicii îndeamnă părinții să vaccineze copiii: A început imunizarea anti-meningococică

Republica Moldova a dat startul imunizării cu vaccinul meningococic de tip B, un ser disponibil în premieră pe teritoriul țării. Acesta este conceput să ofere protecție împotriva unei infecții bacteriene extrem de periculoase, recunoscute pentru provocarea meningitei și a altor complicații severe, care pun în pericol viața copiilor. Boala evoluează rapid și poate fi fatală, în special pentru copiii mici. Anul trecut, patru micuți din țară au murit din cauza acestei infecții. Chiar dacă noul vaccin nu este obligatoriu, ci doar recomandat, primele doze au fost deja distribuite în raioane.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

Snejana Tuchilă este una dintre primele mămici din Soroca care a venit la cabinetul medicului de familie împreună cu fiica sa, Cataleya, în vârstă de doar 7 luni. Femeia spune că nu a ezitat nicio clipă când a aflat despre disponibilitatea noului ser.

„Am venit cu micuța să ne vaccinăm, pentru că a apărut acest vaccin nou. Știm și trebuie să fim conștienți ca copiii noștri să fie vaccinați, deoarece un copil vaccinat este un copil protejat”, spune Snejana.

TRM
Sursa: TRM

Lotul necesar pentru prima doză a fost deja distribuit în centrele de sănătate din întreaga țară. Înainte de a începe imunizarea, asistentele medicale au trecut printr-un proces riguros de instruire, pentru a monitoriza eventuale reacții adverse.

„Acest vaccin se face la noi în Republica Moldova pentru prima dată și noi nu știm în dependență de la copil la copil cum reacționează la acest vaccin și trebuie să monitorizăm copilul 20 de minute, 30 de minute, adică lângă noi să vedem cum se manifestă”, explică Elena Luța, asistentă medicală.

Centrul de Sănătate din Soroca a recepționat 103 doze de vaccin. Anul trecut, în acest raion s-au înregistrat două decese provocate de boala meningococică. Medicii de familie îndeamnă părinții la responsabilitate.

„Ca medici de familie, părinții, ca părinte responsabili, trebuie să protejăm ceea ce este mai important pentru noi adică sănătatea copiilor și să vaccinăm copiii la timp cu ambele doze de vaccin meningococe de tip B”, subliniază Parascovia Robu, medic de familie.

TRM
Sursa: TRM

În anul 2025, în Republica Moldova au fost raportate 16 cazuri de infecție meningococică. ANSP spune că deși vaccinul este inclus în programul de imunizări, decizia finală aparține părinților.

„Vaccinul nu este obligatoriu. Vaccinul este unul recomandat la această etapă. Deși noi l-am prevăzut în programul de imunizări. Nu poți obliga o mamă să-și vaccineze copilul, doar că mama trebuie să își asume responsabilitatea pentru boală și deces”, afirmă Nicolae Furtună, șef direcție, ANSP.

TRM
Sursa: TRM

La începutul acestei luni, Republica Moldova a recepționat un prim lot de aproape zece mii de doze de vaccin meningococic.

CITIȚI ȘI:

Angelina Caldare

Angelina Caldare

Autor

Citește mai mult