Noi cazuri de agresiune în unitățile militare: Ministerul Apărării confirmă incidentele: „Poliția militară a inițiat verificări”

Doi militari în termen au fost agresați fizic de colegi, iar unul ar fi fost „făcut bucăți”. Ministerul Apărării confirmă incidentele și susține că acestea s-au produs pe 15 și 19 mai curent în diferite unități ale Armatei Naționale. Precizările au fost făcute după ce deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut publice aceste cazuri, subliniind că „situația din armată este foarte gravă”.
„În legătură cu informațiile apărute în spațiul online privind cazurile în care doi militari în termen ar fi fost agresați fizic de alți militari în termen, comunicăm următoarele: cele două cazuri au avut loc pe 15 și, respectiv, 19 mai”, precizează Ministerul Apărării.
Potrivit instituției, Poliția militară a inițiat verificări pentru stabilirea circumstanțelor exacte, iar datele preliminare indică faptul că în ambele situații ar fi fost vorba despre relații neregulamentare între militari.
„Materialele pe aceste cazuri au fost deja transmise procuraturilor teritoriale pentru examinare”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Apărării menționează că starea de sănătate a militarilor agresați este satisfăcătoare, aceștia aflându-se în prezent la tratament staționar, și reiterează că Armata Națională aplică „zero toleranță” față de abaterile disciplinare.
Militar, operat după ce ar fi fost bătut în armată
Subiectul a fost adus în atenția publică și de deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care afirmă că a solicitat explicații conducerii Armatei Naționale.
„Am făcut ședință în plen și în cadrul fracțiunii noastre am discutat aceste cazuri. Situația din armată este foarte gravă”, a declarat Usatîi, pe 21 mai.
Renato Usatîi susține că a prezentat, în timpul discuțiilor, dovezi video și informații despre un incident violent în care ar fi fost implicat un militar. Acesta a oferit inclusiv numărul de înmatriculare al unei mașini din care a fost preluată victima – „un tânăr care are câteva luni în armată, făcut bucăți, dus la spital”.
Din cauza rănilor severe, inclusiv a unui maxilar rupt, soldatul a fost supus unei intervenții chirurgicale. Usatîi afirmă că, ulterior, tânărul bătut ar fi fost forțat să semneze o explicație oficială absurdă, în care se menționa că rănile ar fi fost provocate de „căderea concomitentă a mai multor cărămizi” peste el.
În acest context, Usatîi a anunțat că a transmis o scrisoare către toate fracțiunile parlamentare și a propus inițierea unor modificări legislative privind serviciul militar obligatoriu, inclusiv discuții despre posibila anulare a acestuia.
„Am cerut ca toate fracțiunile să vină cu propuneri, pentru că este o inițiativă care trebuie discutată serios în Parlament. Până miercurea viitoare, să ieșim în fața dumneavoastră, să pornim această procedură, deoarece este vorba de modificare în Constituției”, a punctat Usatîi.
De asemenea, acesta a propus crearea unui mecanism de raportare directă pentru militari, astfel încât aceștia să poată semnala abuzuri sau incidente fără intermediari: „Dacă soldații pot raporta direct, fără teamă, putem preveni multe probleme”.
În examinarea cazurilor produse în Armata Națională este implicat și Avocatul Poporului.
Recent, un alt incident produs în Armata Națională a scandalizat opinia publică, iar opoziția a cerut demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. Pe 10 mai, un adolescent de 16 ani a murit, iar un alt militar în termen de 18 ani a fost rănit după un incident produs într-o unitate militară din Cahul.
Potrivit autorităților, un militar prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock în prezența unui coleg și a unui minor venit în vizită, militarul în termen, cu vârsta de 18 ani, fiind rănit.
Inițial, autoritățile au anunțat că adolescentul de 16 ani ar fi decedat în urma unui stop cardiac provocat de șoc. Ulterior, însă, poliția a informat că medicul legist a stabilit preliminar că minorul „a fost pătruns de glonțul care a rănit și militarul în termen”.
Militarul care a efectuat împușcătura a fost reținut de polițiști, iar expertiza medico-legală și ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor tragediei.
Pentru a elucida circumstanțele acestui caz, Parlamentul a organizat audieri și a recomandat consolidarea securității în unitățile militare, precum și îmbunătățirea controlului accesului vizitatorilor.
CITIȚI ȘI: