Externe

Atacuri ucrainene cu dronă în regiunea rusă Samara: Sunt morți și răniți

Două persoane au fost ucise joi, în atacuri ucrainene cu dronă, în regiunea rusă Samara (vest), situată la peste 800 de kilometri de Ucraina, a anunțat guvernatorul local, iar Kievul a revendicat că a desfășurat un atac în zonă vizând o rafinărie, relatează news.ro cu referire la AFP.

„Forțele armate ucrainene atacă cu drone” orașul Sîzran, a anunțat pe Telegram guvernatorul Viaceslav Fedorișcev, anunțând doi morți în aceste atacuri.

Atacul de la Sîzran - unde se află o rafinărie rusă importantă de petrol - s-a soldat de asemenea cu „răniți”, potrivit guvernatorului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că este vorba despre un nou atac „cu rază lungă de acțiune” al armatei ucrainene împotriva infrastructurilor petroliere rusești.

„De această dată a fost (vizată) rafinăria de la Sîzran, situată la peste 800 de kilometri de frontiera noastră”, a anunțat pe rețele de socializare Zelenski.

Forțele Sistemelor Fără Pilot - o aripă a armatei ucrainene dedicată folosirii dronelor - au anunțat că a izbucnit un incendiu important în incinta rafinăriei după atac.

Ucraina lovește cu regularitate ținte în Rusia, ca represalii față de bombardamente zilnice ale armatei ruse de peste patru ani pe teritoriul ucrainean și susține că vizează instalații militare și energetice, cu scopul de a reduce posibilitatea Moscovei de a-și finanța invazia.

Eforturi diplomatice în vederea încetării conflictului se află într-un punct mort.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult