Externe

Maroc: Cel puțin patru morți și șase răniți, după surparea unui bloc cu patru etaje la periferia orașului Fes

Cel puțin patru persoane au murit joi, după surparea unui imobil, la Fes, în nordul Marocului, potrivit unui bilanț provizoriu al autorităților locale, care continuau operațiuni de căutare a unor eventuale alte victime blocate sub dărâmături, relatează AFP.

Alte șase persoane au fost rănite în surparea acestui imobil rezidențial cu patru etaje, situat într-un cartier la periferia orașului, potrivit autorităților, citate de agenția oficială marocană de presă MAP.

În unele cartiere de periferie de la Fes, multe clădiri sunt construite fără să respecte normele de construcție în vigoare.

Operațiuni de căutare erau în desfășurare joi în vederea salvării „altor persoane care s-ar putea afla sub dărâmături”, au anunțat autoritățile locale.

Perimetrul a fost securizat, iar locuitorii unor imobile vecine au fost evacuați ca măsură preventivă.

O anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii circumstanțelor și cauzelor incidentului.

La începutul lui decembrie, 22 de persoane au murit în surparea a două imobile vecine la Fes - cel mai grav accident de acest fel înregistrat în ultimii ani în regat.

Tot la Fes, nouă persoane au murit în mai 2025 în surparea unui imobil locuit.

În februarie 2024, cinci persoane au murit în surparea unei case în orașul vechi.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult