Republica Moldova și Ucraina vor construi un pod auto peste Nistru la frontiera comună
Până la mijlocul anului 2023 ar putea fi semnat un acord privind construcția unui pod auto peste râul Nistru, la frontiera comună dintre Republica Moldova și Ucraina. La un acord în acest sens au ajuns premierii celor două țări, la Kiev.

Anunțul a fost făcut de către premierul Ucrainei Denis Șmîgal în cadrul unei conferințe după întrevederea cu premierul Natalia Gavrilița.
Potrivit lui Șmîgal, construcția acestui pod va extinde capacitățile logistice comune.
Totodată, Șmîgal a menționat necesitatea intensificării relațiilor trilaterale în formatul Ucraina-Moldova-România. Astfel pentru anul viitor este preconizată o reuniune a șefilor de guvern din cele trei state.
De asemenea, părțile au convenit să elimine barierele administrative și procedurale în scopul asigurării circulației libere a cetățenilor, bunurilor și serviciilor dintre cele două țări.
Gavrilița și Șmigal au convenit ca maratonul de știri difuzat de mai multe canale ucrainene să fie difuzat și în Moldova. „Acest lucru va permite să luptăm mai eficient împotriva fake-urilor și dezinformării rusești”, a spus premierul de la Kiev.
De asemenea, oficialii au discutat despre crearea unui grup de lucru bilateral pentru coordonarea integrării Ucrainei și Moldovei în UE.
Părțile au convenit să coopereze pe probleme de apărare aeriană, să îmbunătățească controlul la frontieră și să mențină cooperarea și dialogul pe probleme de pace și securitate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Denis Șmîgal a mai anunțat că a convenit cu premierul Natalia Gavrilița ca anul 2023 să fie declarat anul culturii ucrainene în Republica Moldova, ceea ce va contribui la apropierea celor două țări.