Zelenski solicită intensificarea eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului și așteaptă noi propuneri din partea SUA

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri intensificarea eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului și a anunțat că așteaptă noi propuneri din partea SUA privind viitoarele negocieri, relatează Reuters.
Vorbind în discursul său video de vineri seara, Zelenski a mai spus că situația de pe front este favorabilă Ucrainei. El a făcut aceste declarații după ce a purtat discuții, în cadrul unei întâlniri prin videoconferință, cu liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei.
„În acest moment trebuie făcut totul pentru a intensifica eforturile diplomatice”, a declarat Zelenski. „Aștept, de asemenea, un răspuns din partea americană cu privire la posibile formate și la calendarul întâlnirilor”.
Anterior, Statele Unite au anunțat oficial că nu mai participă la negocierile trilaterale cu Rusia și Ucraina, conform declarațiilor făcute de secretarul de stat Marco Rubio.
(...) Washington va reveni la masa negocierilor doar dacă se va schimba dinamica actuală a situației. Anunțul reflectă poziția mai fermă a noii administrații americane în privința conflictului.
Zelenski: Rusia va fi obligată să aleagă diplomația
Volodimir Zelenski a afirmat că evoluția situației de pe câmpul de luptă „nu este în interesul ocupantului”. „Continuăm să accelerăm ritmul în care distrugem efectivele rusești. Aceasta, împreună cu sancțiunile de toate tipurile, va obliga Rusia să opteze pentru diplomație”, a adăugat el.
Președintele ucrainean a declarat că i-a informat pe președintele francez Emmanuel Macron, pe prim-ministrul britanic Keir Starmer și pe cancelarul german Friedrich Merz cu privire la evoluțiile de pe front.
Ucraina, potrivit lui, a recâștigat controlul a 590 km² de teritoriu ocupat de ruși de la începutul anului.
Liderii europeni promit sprijin suplimentar pentru Ucraina
Potrivit unui comunicat britanic, Zelenski i-a informat pe liderii europeni cu privire la „progresele înregistrate de armata ucraineană în ultimele săptămâni, pe măsură ce aceasta continuă să-și consolideze apărarea în fața atacurilor repetate ale forțelor (președintelui rus Vladimir) Putin”.
Cei trei lideri „au confirmat că își vor dubla sprijinul în lunile următoare” și au apreciat că „rezistența în fața agresiunii ruse rămâne esențială pentru securitatea europeană și globală”.