O samă de cuvinte: «Cui prodest», sau despre inanitatea citatelor din clasici
În orice ghid al jurnalistului, fie el/ea de radio, de televiziune, sau chiar și într-un ghid destinat vedetelor de pe rețelele sociale (un «Stylebook» cum au mările platforme de presă), ar trebui să figureze un avertisment, dacă nu chiar o interdicție, de a abuza de citate.
Citatele din clasici sunt plicticoase în sine, iar multe sunt inventate și perpetuate, de la o persoană la alta, autoritatea provenind circular din întregul lor lanț al transmiterii pe internet.
Cui pe cui se prodește… «Cui prodest», iar nu «Qui prodest»
Foarte enervante, undeva în vârful topului pretențiilor, sunt citatele, frazele și expresiile în latină, absolut pretențioase și deseori rău folosite. Unul dintre cele mai des rău folosite este «cui prodest?», adică „cui folosește (asta)”? Foarte multă lume, chiar și unii intelectuali care chiar pretind că au studiat latina, îl scriu cu Q, adică «Qui prodest», crezând că asta înseamnă „cui folosește”.
Evident, este total greșit, pentru că acolo „cui” se scrie precum „cuiul” românesc, este un „cui”, care e pur și simplu forma de dativ a lui „qui” = cine? Altfel zis, „cui îi folosește (asta)”?, nu cine (qui) folosește. Pentru că „cui”, din „cui prodest” înseamnă exact ca în română forma de dativ a pronumelui interogativ „cine”. De fapt, scrisă cu „qui” fraza nici nu are sens în latină.
La fel, am văzut „dixit” pentru încheierea unei fraze la persoana I sau II (eu sau tu „dixit”), când „dixit” nu este altceva decât o formă de trecut a lui „dicere” la persoana a treia și doar a treia: el a zis, dixit!
„Patria a priori” - deviza de mântuială a SRI…
De altfel, până și deviza SRI din România e rău ticluită, pentru că este construită pe un hiatus… altfel zis, într-o formulă atât de scurtă, nu închei un cuvânt cu vocala care începe următorul cuvânt: — PatriA_A priori, pentru că trebuie să faci o pauză glotală forțată acolo.
La Roma, ai fi fost trimis pe front în Dacia pentru o greșeală retorică mai mică de atât. Sigur, în vorbirea curentă unele hiatusuri sunt frecvente, sau inevitabile: „cum magna_attentione”, sau: „Oana_a_avut”… a_a_a, acolo sunt chiar trei vocale identice între care ai două pauze glotale forțate. Dar într-o deviză nu pui hiatus aiurea A_A: Patria_a priori. Ca să nu mai vorbim de lipsa de sens a expresiei în acest context.
Dar pronunția…
La fel ar trebui pentru jurnaliștii radio un mini-ghid de pronunție...Si aici nu e vorba doar de radiourile si televiziunile in română, căci delăsarea domnește peste tot. Astfel, am auzit ieri la un radio de foarte mare calitate francez, care transmite doar muzică clasică și jazz, prezentatoarea cu voce foarte plăcută de altfel, spunând „ksardas”!...
Da, spunea ea: -- «Acum o să ascultăm un ksardas tradițional maghiar.» Nu se interesase câtuși de puțin, nici nu întrebase măcar cum se pronunță „csárdás” în maghiară, acel dans tradițional, pe care noi îl pronunțăm corect: ceardaș.
Dar, desigur, ce să aștepți de la francezi, care nu au știut niciodată cum să citească corect la radio numele orașului olandez Maastricht, unde a fost, de altfel, semnat tratatul care servește drept Constituție а Uniunii Europene.
Plicticoasele citate „din clasici” inventate
Dar ce să mai spunem atunci despre citatele în engleză din feluriți autori? Este o dovadă de prost gust, de pildă, ca cineva de limbă română sau franceză să-l citeze pe Cioran… în engleză. Sigur, regula de bază ar fi ca citatele să fie date doar sub două forme, în limba de origine sau în limba ta și a cititorului. Acum, evident, nu ne vom aștepta ca toată lumea să poată citi în chineză sau japoneză, dar atunci, de ce să dai citatul în engleză? De ce nu-l pui în limba ta, în română? Ei bine, din pedanterie, desigur.
Apoi, multe din citatele cu care ne presărăm textele sunt atribuite greșit, cum e vorba aceea de duh searbădă și apocrifă atribuită lui Lincoln: „Se poate să minți o parte a poporului mult timp, sau tot poporul puțin timp (sau orice combinație în genul ăsta), dar e imposibil să minți tot poporul tot timpul”…
În primul rând, nu există nicio urmă a unei asemenea fraze în tot ce ne-a rămas de la Lincoln. Sau, cum zice personajul dintr-un roman contemporan: — «Cum adică să nu se poată să minți poporul tot timpul? Păi altfel cum îl îndrumi? Dacă nu-l minți tot timpul, gloata e în stare să-i creadă pe dictatori chiar și când spun adevărul.»…
Sau fraza des și pompos auzită: — „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi lupta până la moarte pentru dreptul tău de a o spune.”… E atribuită oricui, de la Voltaire până la liderul Partidului Țărănist din România după revoluție Iuliu Rațiu (se pare că de fapt vine de la o scriitoare britanică).
Și multe, multe alte asemenea citate sunt vehiculate circular, acordate cu siguranță unor autori, cum e, de pildă, cel atribuit lui André Malraux: — «Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi.»
În contextul actual al Europei în plină criză economică, însă mai secularizată, mai laicizată, comentatorii dreptei intelectuale filo-creștine revin insistent cu acest citat apocrif. Săracul Malraux!... Deja în timpul vieții a tot repetat ca nu a zis el niciodată așa ceva... Pe deasupra, Malraux era un ateu absolut, care a fost înmormântat fără niciun fel de ceremonie religioasa. A rugat, așadar, sa nu-i mai fie atribuita platitudinea profetica. A spus, textual: „N-am scris eu așa ceva, pentru ca nu avem cum sa știm nimic despre ce va fi.”
Nevoia unui „Generator de Fraze din Cioran”
Dar acum că toată lumea se încrede în AI, se vede că asemenea precauții încep să devină inutile. La câtă caznă cu frazele memorabile văd zilnic în citatele de pe FB, mă mir că nu se găsesc încă niște programe informatice simple, „softuri” de citate. De pildă: un „Generator de Fraze din Cioran”. Acolo ai amesteca niște cuvinte, cum îți vine, să zicem: — „Eu”, „Dumnezeu”, „dragoste”, „eternitate” etc, și la un simplu click iată citatul din Cioran:
„Între dumnezeire și pielea mea nu voi alege, căci Dumnezeu îmi e mai aproape decât vena jugulară”.
Mă rog, am trișat aici, e un citat real din Coran (cartea sfântă a musulmanilor), nu din Emil Cioran, dar cam ăsta este nivelul veracității citatelor distribuite pe internet.
