Externe

Misiune record pentru Beijing: Lansarea Shenzhou-23 deschide calea chinezilor către Lună

reuters.com
Sursa: reuters.com

China a trimis duminică trei astronauți către stația sa spațială, iar unul dintre aceștia va rămâne la bord timp de un an – o durată record pentru această țară. Misiunea va permite studierea fiziologiei umane pe termen lung în spațiu, în contextul în care Beijingul își propune să trimită un echipaj uman pe Lună până în 2030.

Nava Shenzhou-23 a fost lansată cu ajutorul rachetei Long March-2F Y23 de la Centrul de Lansare a Sateliților Jiuquan din nord-vestul Chinei, având la bord trei astronauți chinezi.

Li Jiaying este fosta inspectoare de poliție din Hong Kong și este prima astronaută din acest oraș care participă la o misiune spațială chineză. Ceilalți membri ai echipajului sunt comandantul Zhu Yangzhu și pilotul Zhang Yuanzhi, ambii sunt astronauți ai Armatei Populare de Chineze.

reuters.com
Sursa: reuters.com

China și SUA luptă pentru Lună

Unul dintre cei trei astronauți urmează să petreacă un an pe stația spațială Tiangong, aceasta fiind una dintre cele mai lungi misiuni spațiale din istorie, deși rămâne sub recordul de 14 luni și jumătate stabilit de un cosmonaut rus în 1995. Identitatea astronautului care va rămâne pe stație va fi stabilită ulterior, în funcție de evoluția misiunii, a anunțat sâmbătă Agenția Chineză pentru Zboruri Spațiale cu Echipaj Uman (CMSA), citează Reuters.

NASA își propune să realizeze o aselenizare cu echipaj uman în 2028, cu doi ani înaintea Chinei. Statele Unite urmăresc să stabilească o prezență pe termen lung pe Lună, ca platformă de lansare pentru o viitoare explorare umană a planetei Marte.

În luna aprilie, patru astronauți NASA au efectuat o călătorie istorică în jurul Lunii în cadrul misiunii Artemis II, zburând mai departe de Pământ decât oricine înaintea lor.

Vineri, compania SpaceX a lui Elon Musk a efectuat un zbor de testare, în mare parte de succes și fără echipaj, al rachetei sale de ultimă generație Starship, proiectată pentru a permite lansări mai frecvente de sateliți Starlink și pentru a transporta viitoarele misiuni NASA pe Lună și Marte.

Zborurile chineze Shenzhou au trimis echipe de câte trei astronauți pe stație pentru misiuni de șase luni începând cu anul 2021. De asemenea, agenția spațială chineză antrenează doi astronauți pakistanezi, dintre care unul s-ar putea alătura unei misiuni de scurtă durată pe Tiangong în cursul acestui ani.

reuters.com
Sursa: reuters.com

Obiectivul unei baze lunare permanente până în 2035

Misiunea anterioară, Shenzhou-22, a fost lansată înainte de termen, în noiembrie, pentru a readuce pe Pământ trei astronauți chinezi, după ce nava lor Shenzhou-20 fusese avariată pe orbită de deșeuri spațiale.

Până în prezent, China a trimis pe Lună doar vehicule robotizate. În iunie 2024, China a devenit prima țară din lume care a extras mostre de sol de pe partea ascunsă a Lunii, folosind roboți.

O aselenizare reușită cu echipaj uman înainte de 2030 ar da un impuls puternic planurilor Chinei de a construi, împreună cu Rusia, o bază permanentă pe Lună până în 2035.

Zborul Shenzhou-23 implică o procedură autonomă de întâlnire și cuplare rapidă cu modulul central al stației Tiangong. Aceasta este o pregătire esențială pentru misiunea din 2030, care depinde direct de o întâlnire automatizată pe orbita lunară între capsula Mengzhou și modulul de aterizare Lanyue.

De asemenea, oamenii de știință vor studia efectele fiziologice ale expunerii la radiații, pierderea densității osoase și stresul psihologic în spațiu pe durata extinsă a misiunii Shenzhou-23.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult