Revista presei | Maia Sandu l-a decorat pe scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec cu Ordinul Onoarei

Consecințele ploilor abundente; ce se întâmplă în dosarele lui Igor Dodon la 4 ani de la reținere și de ce pensionarii din stânga Nistrului formează cozi pentru a obține cetățenia rusă – sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
La două zile după furtuna care a lovit Republica Moldova, dezastrul lăsat în urmă de ploile abundente și vântul puternic este încă vizibil în satele Hîrjăuca, Mândra și Bravicea, din raionul Călărași. TVR Moldova propune un reportaj despre gospodăriile îngropate în nămol, case inundate și oameni rămași fără agoniseala de o viață. Localnicii încearcă să salveze ce a mai rămas. În timp ce speră la sprijin din partea autorităților, realitatea este una dură: fondurile pentru situații excepționale sunt aproape inexistente. Ploile puternice au făcut și două victime. Un bărbat de 48 de ani a fost găsit înecat lângă gospodăria lui din satul Dereneu, raionul Călărași, iar în satul Pîrlița, raionul Ungheni, un bărbat de 45 de ani, aflat la pescuit, ar fi fost luat de curenții puternici formați în urma ploilor abundente.
Între timp, comisiile pentru situații excepționale estimează suma prejudiciilor provocate de ploile puternice. Moldpres scrie că o situație mai dificilă este înregistrată în localitatea Mărtinești, raionul Strășeni, unde 18 gospodării au fost inundate. Lucrările de pompare a apelor sunt îngreunate din cauza revărsării albiei bazinului acvatic. Totodată, IGSU a anunțat că o situație dificilă a fost înregistrată și în localitatea Rădenii Vechi, raionul Ungheni, unde din cauza precipitațiilor abundente au avut loc alunecări de teren care au afectat două poduri din localitatea Novaia Nicolaevca. Situație alarmantă a fost înregistrată și pe lacul Delia din raionul Ungheni.
Ce se întâmplă în dosarele lui Dodon la 4 ani de la reținere. O analiză la acest subiect ne propune Europa Liberă. Pe 24 mai 2022, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, a fost reținut un fost șef de stat – Igor Dodon, bănuit de corupere pasivă, îmbogățire ilicită și trădare de patrie. După 4 ani, el este judecat în două dosare penale. Un proces a fost reluat de la capăt, celălalt se aproprie de final. Însuși Dodon a calculat că în 2022 a petrecut circa 180 de zile în arest la domiciliu, iar în ultimii ani a participat la peste 100 de ședințe de judecată, ritmul cărora s-a accelerat în ultima perioadă. „Intenționez să continui lupta și să-mi demonstrez nevinovăția”, a scris pe rețele liderul socialiștilor, susținând că ar fi persecutat din motive politice. Detalii, citiți în articol.
Pe Cotidianul.md citiți un articol despre criza din pretinsul Minister de Interne de la Tiraspol și cozile pentru obținerea de pașapoarte rusești. Se întâmplă după ce la 15 mai, președintele Rusiei, Vladimir Putin a semnat decretul „pentru primirea cetățeniei ruse de către locuitorii Transnistriei”. Deși miza a fost tinerii de la 18 ani, cozi pentru obținerea cetățeniei au făcut pensionarii, de frică că își vor pierde pensiile transnistrene din cauza deficitului bugetar acut. Potrivit datelor de la serviciul de statistică din stânga Nistrului, aproape 150.000 de pensionari locuiesc în zona secesionistă. Dintre aceștia, 98.000 primesc o pensie transnistreană, iar aproape 43.000 primesc pensii rusești. La sfârșitul anului trecut, pensia medie în regiunea separatistă era de 80 euro, în timp ce pensia medie în Federația Rusă pentru locuitorii din regiune este de aproximativ 200 euro.
Iar pe jurnal.md vedeți datele unui sondaj realizat de Asociația Promo-LEX și ATES Research Group, care spune că peste jumătate dintre moldoveni cred că Guvernul nu face suficient pentru drepturile omului în Transnistria. Întrebați cine poartă principala responsabilitate pentru respectarea drepturilor omului în regiune, 33,7% dintre participanți au indicat administrația de facto de la Tiraspol. Alți 31,2% consideră responsabil Guvernul Republicii Moldova, în timp ce 11,9% au indicat Federația Rusă. Sondajul mai arată că „respectarea drepturilor omului” este percepută drept principala prioritate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, fiind indicată de 39,2% dintre respondenți. Pe locul doi se află retragerea forțelor militare străine și demilitarizarea regiunii, cu 29,8%.
Documentul de compromis privind alegerile din Găgăuzia, dezbătut la Comrat. IPN scrie că o parte dintre deputații Adunării Populare a Găgăuziei s-au întrunit pentru a discuta un document de compromis, pe care Comratul intenționează să-l transmită Comisiei Electorale Centrale și Parlamentului. Este vorba despre un mecanism temporar pentru desfășurarea alegerilor în regiune, convenit după discuțiile cu Chișinăul. Principala dispută a fost provocată de un punct al documentului pregătit de Adunarea Populară, potrivit căruia alegerile în regiune ar urma să se desfășoare conform legislației Găgăuziei doar în măsura în care aceasta nu contravine legislației naționale. De asemenea, APG a decis să accepte propunerea Chișinăului privind recunoașterea echivalenței denumirilor organelor electorale – Comisia Electorală Centrală în legislația găgăuză și Consiliul Electoral Central în legislația națională.
R. Moldova, noua destinație preferată a investitorilor IT: Cei mai mulți sunt din România și Ucraina. Moldova 1 scrie că peste 300 de astfel de companii sunt rezidente ale Moldova IT Park, provenind din mai mult de 40 de țări. După volumul investițiilor, lideri sunt Marea Britanie și Statele Unite, urmate de alte state europene. Reprezentanții companiilor străine susțin că au găsit în R. Moldova forță de muncă calificată și condiții bune pentru a-și dezvolta afacerile. Din 2018 și până în 2025, exporturile de servicii au atins 3.2 miliarde de dolari. Doar anul trecut, exporturile pe care le generează această industrie a depășit un miliard de dolari.
Depozitele în monedă națională au rămas și în luna aprilie principala formă de economisire, titrează IPN. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, ponderea depozitelor la termen în lei a fost de aproximativ 70% din total. Băncile au atras depozite noi de circa 25,8 miliarde de lei, cu aproximativ 1,5 miliarde de lei mai puțin față de luna martie. Peste două treimi din total a venit din partea mediului de afaceri. În cazul persoanelor fizice, depozitele noi la vedere s-au ridicat la circa 5,7 miliarde de lei în moneda națională și la 57 de milioane de lei în valută.
Maia Sandu l-a decorat pe scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec cu Ordinul Onoarei, titrează RFI. ”O voce în slujba adevărului, Matei Vișniec a explorat, cu forță artistică, traumele dictaturii, absurditatea războiului și sensibilitatea umană. De trei decenii, Matei Vișniec este acasă și în Republica Moldova”, spune șefa statului. La rândul său, dramaturgul a spus că este ”o distincție care îl onorează, dar care spune multe și despre sprijinul pe care îl are cultura la Chișinău”. Scriitorul Matei Vișniec este invitat special al Festivalului Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026, o prestigioasă platformă culturală dedicată teatrului contemporan și creațiilor care provoacă, inspiră și deschid noi perspective asupra lumii în care trăim.