Social

Risc de inundații la Bularda și Hârbovăț: Salvatorii consolidează digurile a două lacuri și restricționează circulația la Strășeni

Pericol de inundații masive în raionul Călărași, unde digurile unor bazine acvatice din apropierea localităților Bularda și Hârbovăț riscă să cedeze. Celula de Criză a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a instalat o tabără de câmp în zona de risc. La fața locului sunt mobilizați 180 de specialiști și 45 de unități de tehnică aparținând diferitelor autorităților responsabile.

Pe lângă angajați ai IGSU, au fost mobilizați și reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției (IGP), Administrației Naționale a Drumurilor, Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, autorităților publice locale, precum și ai unor operatori privați.

Aceștia desfășoară în teren activități complexe de fortificare a digurilor de protecție și de creare a unor canale suplimentare de deversare, pentru a reduce presiunea asupra acestora.

Forțele antrenate au pregătit saci de nisip pentru consolidarea digurilor cu risc de cedare.

În caz de necesitate, IGSU și Inspectoratul General al Poliției (IGP) vor evacua populația din peste 20 de locuințe din municipiul Strășeni, aflate în zona de risc.

Decizia va fi luată în funcție de evoluția situației operative și a evaluărilor efectuate în teren.

Circulație restricționată la Strășeni

Pentru prevenirea unor riscuri suplimentare, circulația în zona podului de sub calea ferată din Strășeni este temporar restricționată, până la stabilizarea situației.

Poliția direcționează traficul pe un traseu alternativ.

Îndemnăm conducătorii auto să manifeste prudență sporită, să respecte indicațiile agenților de circulație și semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă. Echipele de drumari acționează în continuare pentru înlăturarea consecințelor ploilor abundente pe drumurile naționale, iar celula de criză din cadrul IGSU rămâne activă, fiind întreprinse toate măsurile necesare pentru remedierea situației”, transmite Administrația Națională a Drumurilor.


Intervențiile autorităților continuă în regim permanent în raioanele nu doar în raioanele Călărași, precum și în Strășeni, și Ungheni, după precipitațiile abundente din 22 mai și acumulările masive de apă.

Zeci de gospodării au fost inundate, multe drumuri au fost avariate, iar culturile agricole compromise în raioanele Călărași și Ungheni. În timp ce apele se retrag, autoritățile locale inventariază pagubele materiale și caută fonduri de urgență pentru a-i ajuta pe cei afectați.

Raioanele Călărași și Ungheni au fost printre cele mai afectate în urma condițiilor meteo nefavorabile din seara zilei de 22 mai, fiind înregistrate și două decese.

Președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului să intervină de urgență pentru evaluarea pagubelor și acordarea sprijinului necesar localităților grav afectate.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult