Record pentru Republica Moldova: Peste 70% din consumul de energie, acoperit din surse regenerabile

Republica Moldova a acoperit astăzi peste 70% din consumul de energie electrică din surse regenerabile, un nivel record care reflectă creșterea accelerată a producției de energie verde și reducerea dependenței de importuri, anunță Ministerul Energiei.
Potrivit instituției, aproape 40% din energia consumată pe parcursul zilei a fost produsă local din surse regenerabile, iar alte 36% au provenit din importuri de energie verde. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului trecut, producția locală din surse regenerabile acoperea doar 25% din consum.
„Asta înseamnă mai puțină dependență de importuri, mai multă siguranță pentru cetățeni și facturi mai stabile”, notează sursa citată.
Autoritățile mai precizează că, în ultimii cinci ani, capacitățile de producere a energiei regenerabile au crescut de peste 12 ori, de la 77 MW la peste 1 GW, ceea ce reprezintă una dintre cele mai rapide transformări energetice din regiune.
-„Investim în panouri solare, energie eoliană și sisteme moderne de stocare, pentru ca Moldova să aibă un sistem energetic mai sigur și mai puternic”, se arată în comunicatul ministerului.
Menționăm că sectorul energiei regenerabile din Republica Moldova a cunoscut o expansiune rapidă în ultimii ani, capacitățile instalate ajungând de la 77 de megawați în 2020 la aproape 980 de megawați la sfârșitul anului trecut. Astfel, în doar cinci ani, producția de energie verde a crescut de aproape 13 ori, iar în 2025 sursele regenerabile au acoperit aproximativ un sfert din consumul final de energie electrică a țării.

CITIȚI ȘI
- Expert, despre producerea energiei din regenerabile: „Nu mai este doar un obiectiv, ci unica opțiune”
- Republica Moldova face progrese semnificative în tranziția energetică, susține Ministerul Energiei
- Capacitățile de energie regenerabilă din R. Moldova au crescut de aproape 13 ori în cinci ani. Carolina Novac: Este un rezultat fenomenal