R. Moldova încheie anul bugetar cu datorii de 132 de miliarde de lei și un deficit de 4% din PIB

Republica Moldova a încheiat anul bugetar 2025 cu un deficit de 15.7 miliarde de lei, estimat la 4% din Produsul Intern Brut (PIB), peste plafonul de 2.5% stabilit de autorități. Dezechilibrele externe au pus presiune pe economia națională, susținută în principal de agricultură, sectorul IT, construcții și investiții. Datoria totală a continuat să crească și a ajuns la 132.7 miliarde de lei la sfârșitul anului, reprezentând 37.6% din PIB.
„Este în continuare un nivel gestionabil, poate chiar semnificativ sub media statelor din vestul nostru”, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, prezentând raportul de executare a bugetului în ședința Guvernului din 27 mai.
După stagnarea din 2024, economia țării a revenit anul trecut pe un trend de creștere, Produsul Intern Brut majorându-se cu 2.4%. Inflația, care a ajuns la 6.8% la sfârșitul anului, s-a apropiat de intervalul țintă (5% ± 1,5 p.p.), contribuind la menținerea stabilității macroeconomice.
Autoritățile au direcționat cheltuielile publice cu prioritate către măsuri sociale, investiții în infrastructură și proiecte de dezvoltare, inclusiv în sectorul energetic.
„La capitolul cheltuieli, au fost executate 92.1 miliarde de lei în bugetul de stat. Principalele cheltuieli care merită menționate – mai bine de jumătate – au reprezentat transferuri către alte bugete și către autoritățile locale, în total 50.8 miliarde de lei”, a precizat Andrian Gavriliță.
Pe segmentul investițiilor, ministrul a evidențiat Fondul Rutier, în valoare de 2.6 miliarde de lei, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Fondul de Dezvoltare Regională și Locală – fiecare cu câte 1.9 miliarde de lei. În Fondul pentru Reducerea Vulnerabilității Energetice, Gavriliță a raportat investiții de 4.2 miliarde de lei, în timp ce investițiile capitale s-au ridicat la 1.8 miliarde de lei.
Condițiile climaterice favorabile au permis creșterea producției agricole cu 13.8%. În schimb, producția animalieră a scăzut cu 3.4%, în principal din cauza reducerii efectivelor din fermele de porci, ca urmare a răspândirii virusului pestei porcine. Sectorul industrial, după trei ani de declin, a consemnat o majorare a producției cu 5.4%, susținută în special de industria alimentară și de industria extractivă.
Exporturile au însumat anul trecut 3.7 miliarde de dolari, în creștere cu 6.4% față de 2024. Totuși, deficitul balanței comerciale s-a accentuat. Autoritățile spun că situația a fost influențată și de relansarea cererii interne. Contextul regional nefavorabil și conflictul din vecinătatea țării au afectat dinamica remiterilor personale, care au înregistrat o creștere de doar 1.3%, reprezentând 9.3% din PIB.
Leul moldovenesc s-a depreciat față de euro cu 2.3%, însă s-a apreciat față de dolarul SUA cu 9.1%. La sfârșitul anului, un euro era tranzacționat la 19.76 lei.
CITIȚI ȘI: