Economic

Ultimatum după negocieri tensionate: Fermierii oferă autorităților termen de o săptămână pentru „soluții concrete”

După protestul din fața Guvernului, liderii agricultorilor au fost invitați la negocieri cu miniștrii de resort. Discuțiile, care au durat mai bine de trei ore, s-au desfășurat cu ușile închise și cu spiritele încinse. La final, cele două părți nu au ajuns la un consens privind revendicările înaintate. Nemulțumiți de lipsa unor răspunsuri clare, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au lansat un ultimatum și le-au oferit autorităților un termen de o săptămână pentru a veni cu soluții concrete.

„Spiritele au fost încinse, chiar unii agricultori au părăsit sala că nu erau mulțumiți de discuție. Noi nu am ieșit cu ceva palpabil de la această întâlnire. Deja care pot fi acțiunile de mai departe și forma de protest o să decidem democratic în cadrul Consiliului”, a spus directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari.

„Trebuie de spus franc, asta se poate, asta nu se poate, azi nu am auzit nici o concluzie, mie îmi este rușine. Unde este voință politică se schimbă tot”, a menționat deputatul Serghei Ivanov.

De cealaltă parte, autoritățile au anunțat mai multe măsuri, cum ar fi compensarea parțială a accizelor la motorină, cu un buget de 110 milioane de lei credite agricole de până la 500 de mii de lei, cu dobândă de 5.1% anual, rambursări simplificate de TVA de până la 200 de mii de lei lunar și 50 de milioane de lei pentru fermierii afectați de seceta și arșița din 2025.

„Înțeleg dificultățile și situația complicată din ultimii ani pe agricultură, dar am nevoie și eu de sprijinul lor în contextul expertizei pe care o au sau a ideilor din teren ca să ajungem la acel compromis”, a declarat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.

Fermierii din R. Moldova, protest în fața Guvernului: Cer plăți directe per hectar, TVA și reforma subvențiilor

Menționăm că fermieri din R. Moldova au protestat miercuri, 27 mai, în fața Guvernului de la Chișinău, formulând trei revendicări principale: introducerea plăților directe per hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase de la 1 ianuarie 2027, rambursarea integrală a TVA-ului și revizuirea mecanismului de subvenționare prevăzut să intre în vigoare în 2026.

Principalul mesaj al manifestanților a fost transmis de Alexandru Slusari, directorul executiv al Asociației Obștești „Forța Fermierilor”, care a cerut introducerea unui sistem de plăți directe per hectar pentru toți fermierii, în special pentru cei care cresc grâu și culturi oleaginoase, după modelul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene.

A doua revendicare vizează sistemul de rambursare a TVA-ului, pe care reprezentanții fermierilor îl consideră insuficient în forma actuală.

De asemenea, a treia revendicare se referă la modificările schemei de subvenționare prevăzute pentru 2026: trecerea de la sistemul de post-investiții la unul bazat pe concurs și proiecte de business, ceea ce, în opinia lui Slusari, va exclude fermierii mici și mijlocii din sectorul cerealier și oleaginos de la accesul la sprijin direct.

CITIȚI ȘI:

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult