Social

Ministerul Sănătății: Numărul cazurilor de COVID-19 și infecții respiratorii acute este într-o ușoară scădere

Numărul cazurilor de COVID-19 și infecții respiratorii acute este într-o ușoară scădere, anunță Ministerul Sănătății. Astfel, în săptămâna 27 februarie - 5 martie au fost raportate 3 690 de îmbolnăviri de COVID-19, cu 12 cazuri mai puține față de săptămâna precedentă.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Totodată, au fost confirmate 62 de cazuri de gripă, cu 33% mai puține în comparație cu săptămâna trecută, și nu au fost înregistrate decese provocate de gripă.

În total, în acest sezon, au fost confirmate 1 769 de cazuri de gripă, 225 000 de infecții acute ale căilor respiratorii și peste 9 000 de infecții respiratorii acute severe.

Cetățenii sunt îndemnați să poarte măști de protecție, în special în transportul public și alte locuri aglomerate, să respecte distanța de cel puțin un metru față de persoanele care tușesc sau strănută, să aeriseasca periodic încăperile.

Citește mai mult