O samă de cuvinte | „Cum de cum”: meglenita - cea mai clară oglindă a românei nord-dunărene
„Cum de cum”… Uneori, o simplă expresie, existentă de pildă doar în româna nord-dunăreană și în meglenită, și care nu-și găsește modelul în alte limbi, ne poate face să atingem adâncimi istorice nebănuite.
Ni s-a tot repetat că limba română nu are dialecte și că uniformitatea ei ar fi reflexia unui soi de fluid mistic care străbate istoria nației, iar pentru a se evita folosirea termenului de „dialect” în manualele școlare sau în textele de lingvistică oficială a fost inventat cel de „grai” / „graiuri”. Astfel, nu vorbim despre dialectul aromân din Balcani sau dialectul meglenit, ci despre „graiurile” respective. Puțin contează că termenul grai nu are nimic onorabil la origine și că în sârbă, de unde l-am luat, vine de la verbul „grajati”, care înseamnă „a croncăni” (precum ciorile, de pildă).
Rămâne totuși un fapt aparent uimitor acela că limba română nord-dunăreană, uniformizată oarecum forțat de la Școala Ardeleană încoace, arată o mult mai mare asemănare gramaticală și lexicală cu izolatul grai, (hai să-i spunem așa, „grai”), meglenit, decât cu aromâna răspândită peste tot în Balcani. Meglenita s-a restrâns mult de-a lungul istoriei, mai fiind vorbită astăzi doar în șase sate, unul în Macedonia și cinci în nordul Greciei, fiecare sat prezentând particularități dialectale, în absența unei standardizări.
Mai puțin studiată până acum decât aromâna, meglenita prezintă apoi o serie de particularități gramaticale și lexicale extrem de arhaice: este singura limbă a latinității balcanice care a păstrat infinitivul lung, de pildă, cel care în română s-a substantivat, cum ar fi: „mâncare” sau „tăiere”, care au fost odinioară infinitive și în română (precum mâncare = mangiare), dar sunt astăzi pure substantive în română, infinitivul scurtându-se: a mânca sau a tăia... În meglenită, însă, tălari = a tăia, este exact ca italianul tagliare sau latinescul taliare.
Sau: dintr-un text meglenit cules de lingvistul macedonean (de limbă maternă meglenă) Petar Atanasov: «multu lucru vea di fațiri» = „aveau mult lucru de făcut”. Altfel zis, acolo unde româna (și aromâna) folosesc conjunctivul „să facă” sau supinul „de făcut”, meglenita a păstrat infinitivul lung din latină: facere = fațiri.
Dată fiind distanța geografică uriașă dintre româna nord-dunăreană și nordul Greciei, este uimitor să găsim asemănări lexicale și turnùri verbale și gramaticale rare ca formulare, dar identice, între meglenită și română, mai ales cea vorbită în Ardeal. Să luăm de pildă expresia, cu iz arhaic, motiv pentru care nimeni nu o prea mai folosește astăzi: „cum de cum”, care însemna la origine „oricât se poate”, „a face orice se poate”, „cum de cum” să producem asta, adică haideți să facem totul pentru a duce asta la capăt. Este o expresie folosită de pildă de învățatul ardelean Petru Maior („...pururea au căutat prilej, cum de cum, să poată lucra mai mult spre cultura și folosul neamului românesc”), dar e absentă din aromână. În schimb, este cât se poate de vie și astăzi în meglenita din Grecia, „cum di cum”, adică „a face orice este posibil”.
Expresia „cum de cum” se găsește așadar în texte românești vechi și funcționează ca o locuțiune adverbială cu un sens complet diferit de simpla mirare „cum de”. În textele din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, „cum de cum” însemna, ca în meglenită încă și astăzi: „cu orice preț”, „în vreun fel sau altul”, „cu mare greutate” sau „prin orice mijloace”.
Dacă ar fi să tragem o concluzie - și orice concluzie în Balcani trebuie rostită cu o anumită modestie ironică - am putea spune că meglenita este dovada vie că romanitatea nu este un bloc monolitic, ci o rețea de variații subtile. Iar uneori, tocmai acolo unde te aștepți mai puțin, găsești cea mai clară oglindă a limbii tale.
Ceea ce, pentru un lingvist, este o revelație. Iar pentru restul dintre noi, un mic scandal intelectual: cum de suntem mai aproape de megleni decât de vecinii noștri balcanici imediați?
