Ecologiștii avertizează: Deși sursa contaminării de pe Nistru a fost stopată, efectele se vor resimți pe termen lung

Râul Nistru, una dintre cele mai importante artere de apă din R. Moldova, a traversat la începutul lunii martie o perioadă critică. Poluarea cu produse petroliere, considerată una dintre cele mai periculoase forme de contaminare, a pus în alertă autoritățile și a stârnit îngrijorare în rândul populației. În astfel de situații, riscurile pentru sănătatea oamenilor cresc, iar autoritățile sunt nevoite să intervină rapid pentru a limita consecințele. Ecologiștii avertizează că, deși sursa contaminării a fost stopată, efectele se vor resimți pe termen lung.
Potrivit autorităților de la Chișinău, scurgerile repetate au fost provocate de atacurile rusești asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk din Ucraina. Fauna acvatică a fost deja afectată, în special populațiile de pești, a afirmat expertul de mediu, Vladimir Garaba.
„Uneori, un litru – doi litri de ulei poate afecta câteva sute de metri pătrați. Dar, în cazul dat, este vorba de mii de litri, ceea ce, într-adevăr, merită o atenție foarte serioasă din partea autorităților. Toată lumea animală și vegetală de pe râul Nistru suferă, fiindcă petrolul nu este o substanță care o acceptă. Petrolul acesta, substanța petrolieră, este toxică pentru toate vietățile, fie plante, fie animale. În dependență din concentrația din apă, sigur că este și efectul la această peliculă. Foarte mult reduce schimbul de oxigen a apei cu aerul, și concentrația de oxigen se micșorează treptat, iar unele animale mai sensibile, dar și plantele, se sufocă. Orice mărire a concentrației de produse petroliere o afectează”, a spus expertul de mediu, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Criza cu care ne-am ciocnit în luna martie ne-a demonstrat că apa este element al securității naționale, afirmă directoarea executivă a Asociației „Eco-Contact”, Iordanca - Rodica Iordanov.
„Lecția învățată știți care este? Că noi, de fapt, în caz dacă se sistează apa centralizat, noi nu facem față cu apă alternativă. La Chișinău avem peste 230 de sonde înregistrate, câte din ele sunt funcționale? Nici 30? Câte din ele sunt în administrare publică sau în administrare privată? Noi nu ducem evidență. Faptul că autoritățile Ministerului și structurile subordonate au făcut față la criza respectivă, asta deja este vădit. Dar noi trebuie să înțelegem că de azi încolo trebuie să avem foarte multe reguli stabilite și trebuie să avem claritate cum lucrăm mai departe, fiindcă noi mai avem o rută transfrontalieră”, a menționat directoarea executivă a Asociației „Eco-Contact”.
Deși acest incident a demonstrat o consolidare fără precedent a autorităților, totuși atât timp războiul din Ucraina continuă la hotarele Republicii Moldova, resursele acvatice ale țării rămân vulnerabile, recunoaște ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
„Ceea ce este important este ca noi să fim mult mai bine pregătiți, astfel încât să putem interveni cu o viteză mult mai mare. Autoritățile au demonstrat o consolidare fără precedent și totuși această poluare, în mare parte, a fost aplanată în nordul Republicii Moldova și nu s-a admis ca ea să vină în centrul R. Moldova. În cazul în care s-ar fi acționat chiar și cu o zi mai târziu decât s-a făcut, exista riscul ca în municipiul Chișinău să fie stopată apa. Specialiștii noștri sunt deja bine instruiți cum să acționeze mult mai rapid în astfel de caz de poluare. Eu mă voi asigura că noi vom avea și depozite regionale, atât în nordul Republicii Moldova, pentru că fluxurile vin de acolo, în centrul R. Moldova, chiar și în sud, astfel încât în mai puțin de o oră jumătate, noi să putem fi în orice punct al R. Moldova, în orice caz de accident. Nu vorbim doar de o consecință a războiului, lucrul acesta poate să se întâmple în orice moment, din alte motive”, a explicat ministrul Hajder.
Chiar dacă au fost minimizate toate riscurile, autoritățile continuă să monitorizeze constant calitatea apei și starea ecosistemului acvatic. Dar problemele nu se opresc aici, din cauza secetei hidrologice, pentru al treilea an consecutiv, nu a fost realizată viitura de primăvară, iar absența repetată a acestei acțiuni pune în pericol echilibrul râului, biodiversitatea acvatică și calitatea apei, constată ecologistul Ilia Trombițchi.
„Evident că trebuie să fie discutat managementul bazinului împreună cu ucraineni, pentru a lua măsurile pentru majorarea volumului apei în bazin. Noi depindem de situația din Ucraina, deoarece acum numai 20% de precipitații în bazin sunt în partea noastră și 80% în Carpați”, a spus ecologistul.
Ilia Trombițchi concluzionează că, în condițiile în care și următorii ani se anunță a fi secetoși, râul Nistru se află în pericol, subliniind însă că situația hidrologică poate fi îmbunătățită prin împădurirea suprafețelor riverane și nu, în ultimul rând, recomandă oamenilor un consum rațional de apă.
Amintim că Republica Moldova marchează, anual, în ultima duminică din luna mai, Ziua Nistrului.
CITIȚI ȘI: