Republica Moldova va fi cuprinsă de ploi puternice pe 2 iunie: În sudul și centrul țării sunt prognozate averse

Meteorologii au emis o avertizare de Cod galben de ploi puternice, valabilă pentru data de 2 iunie, în intervalul orar 08:00–23:00. Pe alocuri sunt așteptate averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de până la 15–20 m/s.
Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, ploile vor fi de scurtă durată și vor cădea pe arii extinse, predominant în centrul și sudul țării.
Izolat, se prognozează cantități de precipitații cuprinse între 15 și 45 de litri pe metru pătrat.

Populația este îndemnată să rămână în locuri sigure și să evite deplasările în timpul fenomenelor meteo severe, în special în condiții de vânt puternic, care poate rupe crengi și doborî copaci, cabluri electrice sau alte obiecte.
Șoferii sunt sfătuiți să își parcheze automobilele în locuri sigure, departe de arbori, stâlpi și alte obiecte care ar putea fi afectate de vânt.
Amintim că ploile torențiale din 22 mai au provocat inundarea drumurilor și a gospodăriilor în mai multe localități din țară. De asemenea, au fost afectate suprafețe importante de culturi agricole, în special în raioanele Călărași, Strășeni, Ungheni și Criuleni, ca urmare a cedării unor diguri.
Potrivit bilanțului actual, cel puțin 69 de gospodării au fost inundate.
CITIȚI ȘI: