Platforma „e-Zilieri”, lansată oficial: Munca sezonieră, înregistrată prin voucher digital
Începând cu 1 iunie, angajatorii sunt obligați să înregistreze electronic zilierii prin intermediul unei platforme digitale. Noul sistem înlocuiește registrele tradiționale pe hârtie, iar fiecare zi de muncă va fi confirmată printr-un voucher digital. Astfel, autoritățile vor putea verifica datele în timp real.

Autoritățile susțin că reforma va aduce mai multă transparență, va reduce munca nedeclarată și va oferi o protecție socială mai bună lucrătorilor sezonieri. Agricultorii afirmă însă că noul sistem le creează dificultăți și poate genera pierderi financiare.
Radu Mistreanu deține livezi de cireși și, în perioada recoltării, angajează zeci de zilieri.
„Nu avem internet pe câmp. Eu trebuie să iau calculatorul și să introduc datele. Sunt tractorist, pot să prășesc, să stropesc, să cultiv, însă mă descurc mai greu cu introducerea datelor. Într-o zi am 150 de oameni, în alta alți 150. Trebuie să introduc datele personale ale fiecăruia. Este complicat, dar voi încerca să mă conformez”, spune agricultorul.
Potrivit lui Radu Mistreanu, nici zilierii nu sunt mulțumiți de schimbare. El afirmă că mulți dintre aceștia nu au asupra lor actele de identitate sau refuză să le prezinte.
„Având zece hectare de cireși, nu îmi pot permite luxul să trimit acasă 70 din 100 de oameni. Nu are cine să strângă cireșele”, a explicat agricultorul.
Autoritățile susțin însă că există soluții.
„În cazul în care există persoane care, din anumite motive, nu cunosc sau nu dețin IDNP-ul, în sistemul informațional e-Zilieri pot fi introduse numele, prenumele și data nașterii”, a precizat Olga Mihaieș, șefă de direcție în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Sergiu Veșca, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor, consideră că platforma „e-Zilieri” este utilă, dar necesită unele ajustări.
„Am propus două lucruri: registrul să fie cât mai simplu și compatibil cu sistemele Inspectoratului Fiscal. De asemenea, raportarea să poată fi făcută și în ziua următoare. Dacă aceste soluții vor fi luate în calcul, vom fi foarte mulțumiți”, a declarat acesta.
Sistemul prevede și excepții pentru agricultorii care întâmpină dificultăți în utilizarea instrumentelor digitale.
Guvernul a introdus voucherele digitale pentru evidența activității persoanelor angajate la munci sezoniere, în special în agricultură, cu scopul de a contabiliza mai eficient stagiul de muncă al zilierilor și de a consolida protecția socială a acestora.
Anul trecut, angajatorii au achitat contribuții de asigurări sociale pentru mai puțin de 10.500 de zilieri, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale. Deși numărul este mai mare comparativ cu anul 2023, când au fost înregistrați 6.700 de zilieri, autoritățile susțin că acesta continuă să nu reflecte dimensiunea reală a forței de muncă sezoniere din Republica Moldova.
CITIȚI ȘI: