Leclerc rămâne la Scuderia Ferrari

Pilotul monegasc de Formula 1, Charles Leclerc, va continua să evolueze pentru Scuderia Ferrari și în anii următori. Sportivul originar din Principat a semnat un nou contract de lungă durată, informație confirmată de constructorul italian printr-un comunicat de presă.
„Când iubești ceva, când ai un vis și devine realitate, semnificația se schimbă. Pentru mine Ferrari nu reprezintă doar cursele. E familia mea. Din acest motiv, este o conexiune specială. Este clar - visul continuă să existe. Sunt mândru să-l urmăresc împreună cu Ferrari." a spus Charles Leclerc.
Leclerc evoluează pentru Scuderia Ferrari din 2019. Pilotul monegasc a participat la 157 de curse pentru echipa italiană, din care a câștigat 8. Cel mai bun sezon al său a fost cel din 2022, atunci când a devenit vice-campion mondial, terminând după olandezul Max Verstappen de la Red Bull Racing.
De-a lungul carierei, Leclerc a luat startul din pole position la 27 de curse, acesta fiind al 2-lea rezultat al unui pilot de la Ferrari, după cel al legendarului Michael Schumacher, care a fost de 58 de ori pe primul loc în grila de start.