Externe

Incendiu la o școală din Constanța: Peste 700 de elevi și profesori, evacuați

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, la o școală din municipiul Constanța, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Peste 700 de elevi și profesori au s-au autoevacuat din clădire. Un elev de nouă ani și doi adulți au fost evaluați medical de echipajele sosite la locul incendiului, întrucât au făcut atac de panică, dar au refuzat să fie transportați la spital, scrie News.ro.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța au precizat că, în urma incendiului, au ars materiale depozitate lângă panoul electric care a luat foc.

„Au fost evacuați 734 elevi și 24 adulți. Un elev în vârstă de 9 ani a fost evaluat medical la fața locului și refuză transportul la UPU Constanța, a fost preluat de mama acestuia. De asemenea, doi adulți au fost asistați de echipajele SMURD și SAJ, cu atac de panică, refuză transportul la UPU Constanța”, potrivit ISU Constanța

Pompierii acționează pentru ventilarea întregii clădiri. Incendiul a fost stins.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult