Revista presei interbelice: Biserica Ortodoxă Română trece la calendarul îndreptat
În 1924, Biserica Ortodoxă Română a trecut la calendarul îndreptat (stilul nou), în timp ce mulți credincioși și clerici din Basarabia au rămas atașați calendarului vechi, folosit în perioada Imperiului Rus.
Ziarul Romania Nouă la 4 iunie 1926 publica un articol al preotului Niculae Murea drept adresare fostului arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului, Anastasie Gribanovski, refugiat după Unire.
Autorul îl acuză pe Anastasie că nu recunoaște noua organizare bisericească și că încurajează rezistența față de calendarul nou. Mai mult, susține că disputa religioasă a devenit și una politică, fiind alimentată de cercuri care visau la revenirea vechii stăpâniri rusești.
Preotul descrie un climat extrem de tensionat în sate și orașe. El afirmă că, din cauza conflictului privind calendarul, preotul Ghidiu ar fi fost agresat; casa preotului Timuș ar fi fost incendiată în noaptea Paștelui; preotul V. Baltagă ar fi fost atacat cu pietre; preotul Grosu ar fi fost închis în biserică timp de 24 de ore.
Tensiunile și lupta pentru biserică și calendar continua si după 100 de ani.
O informație interesantă despre prezența la alegeri: Din Brașov se anunță, că „toți alegătorii cari n'au votat la ultimele alegeri, vor fi amendați cu câte 500 lei. Amenzile vor fi Incasate de către primărie”.
Doar bărbații erau vizați, pentru că femeile nu aveau încă drept de vot general în amulete țări, chiar și în România în 1926.
Lumea devenise interesata de Charlie Chaplin iar ziarul Rampa, publica un interviu în care Charlie își amintea cum a ajuns la Hollywood. În 1912, actorul englez de music-hall, necunoscut pe atunci, primea un contract de 150 de dolari pe săptămână și pleca spre California. Regizorii refuzau să lucreze cu el, spunând că răstoarnă toate regulile cinematografiei.
Chaplin a cerut atunci libertatea de a juca în felul său. A primit-o. Și, după cum spune chiar el, „totul merse de minune”.
La început nici măcar nu avea costumul celebru. Juca în diferite haine și personaje. Abia după câteva săptămâni, și-a reluat costumul de pe scena de music-hall. Poate cea mai interesantă lecție a lui Chaplin este că, la început, exact ceea ce îi deranja pe regizori – faptul că nu respecta regulile – avea să-l transforme în legendă.
Ne întoarcem la ziarul ** Romania Noua**. Ziarul anunță că inaugurează o rubrică nouă: lectura ziarelor apărute peste Nistru, în noua Republica Moldovenească Sovietică, după 2 ani de la fondare...
În centrul atenției se află ziarul „Plugarul Roșu”, tipărit la Balta, capitala republicii (Tiraspolul devenise ulterior capitala).
Autorul observă că publicația este scrisă în limba română, dar susține că ideile, conducătorii și spiritul ei sunt complet sovietice.
Din paginile ziarului aflăm cum arată „munca culturală” în unele sate moldovenești de peste Nistru.
În satul Vâhvatinți, raionul Rîbnița, casa de citire stă încuiată cu lacăt, iar conducătorii locali sunt acuzați că petrec timpul bând și jucând cărți. În Dorotcaia, raionul Dubăsari, oamenii se plâng că responsabilii culturali nu au trecut prin sat timp de opt luni.
În satul Lunca, tot din raionul Dubăsari, casa de citire a rămas aproape toată iarna închisă, iar localnicii întreabă ironic: „Oare cu așa lucru om ridica cultura satului?” În schimb, ziarul laudă o învățătoare din Valea Hoțului, pe nume Șvartz, prezentată drept model de educator sovietic.
Este menționată și Biserica, conducerea eparhială de la Balta este ironizată pentru că ar încerca să ajungă cu rugăciuni mai aproape de Dumnezeu cu ajutorul unui avion și al gazelor Aerohimului.
Ziarul ,,Plugarul Roșu” era vocea unei republici moldovenești sovietice care avea doar doi ani de existență. Erau practic primele încercări ale Moscovei de a construi un model moldovenesc separat de cel românesc. Aici apărea așa zisa limbă ,,moldovenească" sovietică... aflată în faza de construcție.
În acest ziar începea limba aceea ciudată, amestecată cu rusisme („predsedateli”, „zaveduiușcii”, „Raiselibud”), autoritățile încercau să inventeze și să standardizeze o limbă administrativă „moldovenească” sovietică.
La cum vorbim astăzi mulți dintre noi, putem spune că suntem încă abonați la ziarul Plugarul Roșu ....
Autor: Dan Melnic
