Vreme instabilă în weekend: Avertizare de furtuni pentru întreg teritoriul țării

Un nou Cod galben de instabilitate atmosferică a fost emis de meteorologi. Avertizarea este valabilă pentru sâmbătă, 6 iunie, în intervalul 13:00-23:00, pe întreg teritoriul țării.
Pe arii extinse sunt prognozate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice.
În unele localități, se vor înregistra averse cu cantități de precipitații de până la 15–30 de litri pe metru pătrat. Vântul se va intensifica, cu rafale de până la 15-20 de metri pe secundă.
Populația este atenționată să evite deplasările în timpul furtunii, să nu se adăpostească sub copaci și să securizeze obiectele care pot fi smulse de vânt. Totodată, șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile meteo și să manifeste prudență sporită în trafic.
Avertizarea vine după mai multe săptămâni marcate de episoade repetate de vreme severă.
Ploile torențiale din 22 mai au provocat inundații în mai multe raioane ale țării. Circulația pe mai multe drumuri naționale a fost afectată de acumulările de apă și depunerile de nămol.
Imagini dramatice surprinse în localitățile afectate au arătat gospodării inundate, mașini luate de viituri, drumuri blocate și oameni care au cerut ajutor după ce au rămas izolați de ape în urma cedării digurilor în mai multe localități. Două persoane și-au pierdut viața.
CITIȚI ȘI: