Români, arestați în Canada într-un dosar privind „turismul infracțional”. Cum acționau

Poliția canadiană a arestat 46 de persoane, preponderent români, și a identificat 164 de suspecți, tot majoritar români, într-o amplă anchetă privind „turismul infracțional”. Modificarea kilometrajului mașinilor vândute, achiziții cu acte false, metoda „îmbrățișării” sau a distragerii atenției în cazul persoanelor vârstnice sau ceea ce poliția numește „dirty oil scam” prin care provoacă în mod deliberat o defecțiune aparentă a vehiculului pe care îl testează în vederea achiziției, pentru a-i scădea prețul, sunt câteva dintre metodele folosite de infractori.
Poliția din Durham, citată de news.ro, a afirmat că o amplă investigație desfășurată pe parcursul mai multor ani privind fenomenul de „turism infracțional” a scos la iveală peste 200 de infracțiuni, pagube de milioane de dolari și grupări organizate care călătoresc în Canada special pentru a comite infracțiuni cu profit ridicat în Greater Toronto Area (GTA).
Anunțat vineri, 5 iunie, Project Jetsetter reunește nouă investigații majore desfășurate de Unitatea pentru Infracțiuni Financiare a Serviciului Regional de Poliție Durham (DRPS), care au implicat pagube confirmate de 2.61 milioane de dolari în Regiunea Durham.
Potrivit poliției, infractorii fac parte din rețele organizate cu legături internaționale, care intră în Canada cu scopul exclusiv de a desfășura activități infracționale coordonate.
Conform DRPS, investigațiile au scos la iveală o gamă largă de scheme organizate și repetabile, concepute pentru a maximiza profiturile, inclusiv furturi de amploare din magazine - grupuri coordonate care vizează mărfuri de mare valoare - escrocherii la cumpărarea de vehicule, fraude privind finanțarea autovehiculelor, accidente înscenate (folosite pentru fraudarea companiilor de asigurări), furturi de bijuterii prin distragerea atenției (care vizează adesea persoanele în vârstă), precum și furtul și exportul de autovehicule.
Poliția afirmă că furturile de bijuterii bazate pe distragerea atenției au cunoscut o creștere semnificativă, suspecții abordând victimele - de multe ori persoane în vârstă - sub pretextul că le oferă ajutor sau cadouri, după care le sustrag colierele, brățările sau inelele.
„În urma acestor investigații, 46 de persoane au fost arestate, iar 164 de suspecți sunt în continuare dați în urmărire. Anchetele reunite sub denumirea Project Jetsetter datează din 2019, includ peste 1.440 de capete de acuzare și continuă, pe măsură ce anchetatorii identifică noi incidente asociate fenomenului de „turism infracțional”, a anunțat Poliția din Durham.
Conform imaginilor celor arestați și ale celor căutați făcute publice de Poliție, cea mai mare parte a celor arestați și a celor căutați sunt români. De asemenea, mai sunt vizați și cetățeni indieni.
Fraudele cu autovehicule includeau manipularea kilometrajului de către suspecți pentru a crește valoarea de revânzare a mașinilor. Poliția a precizat că vehiculele nu sunt „niciodată” înmatriculate pe numele suspecților, ceea ce le face dificil de urmărit.
Frauda privind finanțarea autovehiculelor a fost, de asemenea, una dintre tacticile folosite de grup, a declarat Brad Chapman, membru al echipei de investigații.
Șeful Poliției, Peter Moreira, a descris activitatea infracțională a grupului ca fiind complexă și a subliniat că persoanele în vârstă sunt afectate în mod disproporționat.
„În unele cazuri, victimele s-ar putea nici măcar să nu știe că au fost vizate. De exemplu, suspecții pot aborda o persoană în vârstă pentru a cere indicații, apoi îi oferă o îmbrățișare sau un cadou, cum ar fi un colier, în timp ce îi îndepărtează bijuteriile din aur și le înlocuiesc cu unele false”, a spus el.
CTV News a relatat pe larg despre furturile prin distragerea atenției care vizează seniorii, iar Chapman a declarat că numărul acestora a crescut cu 268% în regiune față de anul precedent. El a adăugat că, în multe dintre cazuri, victimele sunt persoane în vârstă care lucrează în grădină pe propria proprietate atunci când sunt abordate de infractori.
Într-o altă investigație legată de Project Jetsetter, Chapman a spus că poliția a descoperit un grup care viza în mod special persoanele în vârstă în magazine.
„Acești infractori folosesc tehnici de distragere a atenției în spațiile comerciale pentru a obține carduri bancare și codurile PIN ale victimelor, după care retrag rapid bani sau fac cumpărături frauduloase”, a explicat Brad Chapman.
Atât Moreira, cât și Chapman au afirmat că este probabil ca astfel de infracțiuni să fie raportate insuficient de victimele în vârstă din cauza „rușinii” pe care o pot simți după ce au fost înșelate.
Chapman a declarat că printre infracțiunile comise în mod repetat de grup se numără și așa-numita „dirty oil scam”.
El a explicat că suspecții contactează persoane care își vând autoturismele și apoi provoacă în mod deliberat o defecțiune aparentă a vehiculului în timpul testului de conducere sau al inspecției, pentru a negocia un preț mult mai mic.
În ianuarie, un cuplu din Paris, Ontario, a raportat că a căzut victimă acestei escrocherii în timp ce încerca să își vândă un Hyundai Santa Fe din 2016 pentru 7.000 de dolari.
Înregistrările video au arătat că unul dintre presupușii cumpărători a introdus un lichid în țeava de eșapament, ceea ce a făcut ca vehiculul să scoată fum. Crezând că motorul s-a defectat grav, cuplul a acceptat să vândă mașina pentru doar 1.000 de dolari.
CITIȚI ȘI: