Anturajul lui Putin continuă să zboare cu avioane private occidentale, în pofida sancțiunilor

Cercul apropiat al lui Vladimir Putin, inclusiv directori de top ai corporațiilor de stat și oameni de afaceri aflați sub sancțiuni, continuă să achiziționeze și să utilizeze avioane private occidentale, în pofida restricțiilor în vigoare, transmite publicația The Moscow Times.

Potrivit unei investigații realizate de The Wall Street Journal, pentru ocolirea sancțiunilor este utilizată o rețea extinsă de intermediari: avioanele Bombardier și Gulfstream sunt cumpărate de pe piața secundară, înregistrate prin jurisdicții care nu au aderat la sancțiuni (Emiratele Arabe Unite, Oman, Kazahstan, Africa de Sud), iar ulterior ajung în proprietatea unor beneficiari ruși.
De exemplu, șeful corporației de stat „Rosteh”, Serghei Cemezov, cunoscut al lui Putin încă din perioada în care ambii activau în KGB, în Germania de Est, utilizează în mod regulat un avion privat Bombardier Global 7500, estimat la aproximativ 75 de milioane de dolari. Potrivit datelor Flightradar24, între octombrie 2025 și ianuarie 2026, acesta a efectuat aproximativ șase zboruri către Dubai, Turcia și state din Asia de Sud-Est.
Arkadii Rotenberg, aflat sub sancțiuni încă din 2014, folosește din a doua jumătate a anului 2022 două aeronave Bombardier Global, cu care efectuează curse spre Emiratele Arabe Unite și Azerbaidjan. Igor Kesaev, a cărui avere este estimată de Forbes la 4.8 miliarde de dolari și care este, de asemenea, sancționat de SUA și UE, a importat în 2023 un avion Bombardier Global Express XRS.
Înainte de începutul războiului, oamenii de afaceri ruși apelau frecvent la operatori europeni din Elveția, Luxemburg și San Marino. După introducerea sancțiunilor, însă, au fost create noi scheme de aprovizionare, notează publicația.
Vicepreședinta companiei analitice Ch-Aviation, Maria Verovici, a declarat pentru WSJ că unele companii europene activează într-o „zonă gri”, vânzând aeronave unor terți care ulterior le revând în Rusia. Astfel, avionul utilizat de Cemezov a fost inițial înregistrat în Bermude și deservit de compania austriacă Avcon, după care a ajuns sub controlul firmei rusești Tarp Aviation. Reprezentanții Avcon au declarat că respectă regimul de sancțiuni, în timp ce Tarp Aviation nu a răspuns solicitărilor publicației. În același timp, participațiile legate de aceste aeronave sunt înregistrate prin structura fiduciară vieneză SecuTrust.
Producătorul Bombardier a afirmat că respectă toate cerințele privind sancțiunile. Cu toate acestea, experții citați de publicație susțin că astfel de tranzacții ar putea încălca atât restricțiile de export, cât și sancțiunile individuale impuse beneficiarilor finali ai aeronavelor.
Fostul șef al Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, John Smith, a declarat pentru WSJ că Rusia a reușit să-și extindă accesul la produse occidentale în timpul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump, întrucât aplicarea sancțiunilor „nu a fost o prioritate” pentru actuala administrație.
„Aplicarea sancțiunilor seamănă cu un joc de tip „lovește cârtița”: identificarea schemelor de evitare necesită resurse semnificative și monitorizare permanentă. Această administrație a ales să nu se concentreze pe intensificarea presiunii asupra Rusiei”, a spus el.
Expertul în sancțiuni de la Universitatea Humboldt din Berlin, Felix Helmstedter, a adăugat că, în unele cazuri, astfel de scheme încalcă simultan atât interdicțiile de export, cât și sancțiunile personale impuse proprietarilor finali ai aeronavelor.
CITIȚI ȘI: