Social

Grijă și căldură de familie în azilul creat de doi moldoveni reveniți din Italia

După mai bine de 15 ani munciți în străinătate, unde au îngrijit vârstnici, o familie din raionul Călărași a decis să revină în R. Moldova și să deschidă un azil privat. Elena Pușcaș și soțul ei și-au transformat propria locuință într-o oază de liniște și siguranță pentru bătrânii singuratici sau măcinați de boli. Centrul găzduiește nouă beneficiari, care au parte nu doar de asistență medicală, ci și de o atmosferă caldă, ca în familie.

Timp de un deceniu și jumătate, soții Pușcaș au muncit în Italia, unde au îngrijit bătrâni. Deși erau apreciați peste hotare, dorul de casă i-a făcut să revină. Și-au investit toate economiile în a-și reconstrui casa și a o transforma într-un azil modern. Aici sunt găzduiți bătrâni din diferite raioane ale țării.

„Acolo ne numeau îngerii persoanelor vârstnice și ne-am gândit ce ar fi să ne numească așa și la noi acasă. De lucru a fost mult, însă am reușit. Avem șase infirmiere, asistent social, psiholog, soră medicală. Dimineața toți beneficiarii se ridică din pat, îi pregătim pentru masă, gimnastică, facem ceva activități”, a menționat Elena Pușcaș.

După ce a suferit un infarct și o intervenție chirurgicală complicată, Iulia Cocieru a găsit refugiu și alinare în acest centru de plasament. Femeia, care o viață întreagă a ghidat generații de copii în calitate de psiholog școlar și directoare de grădiniță, spune că aici a redescoperit liniștea de care avea atâta nevoie.

„Știind că aici este liniște și au grijă de noi, am venit să mă recuperez. Citesc mult, îmi place să citesc, jucăm șah”, a spus Iulia Cocieru, beneficiară.

Printre beneficiari este și Pavel Cernei. La cei 93 de ani ai săi, bărbatul, fost deportat politic, prețuiește cel mai mult liniștea și atenția care i se oferă în acest loc.

„Nu am avut posibilitatea să învăț jocuri. - Dar ce faceți așa, vorbiți cu alți beneficiari? - Aici se face totul. - Priviți televizorul? - Da, dar nu-mi place politica”, a spus bătrânul.

Acesta este al doilea centru de profil deschis în localitate și primul de tip privat. Azilul are o capacitate de 15 locuri și găzduiește în prezent nouă persoane. Autoritățile raionale salută inițiativa și recunosc că sistemul de asistență socială de stat cu greu face față numărului mare de bătrâni singuratici.

„Nu este un secret că multe persoane în vârstă rămân fără îngrijirea apropiaților sau sunt singuratici. Este asistența socială, dar e insuficientă atenție pentru atâta lume tristă. Cu siguranță că acest loc va crea comunitatea necesară pentru oamenii în vârstă care au nevoie de atenție”, a declarat Margareta Florea, vicepreședinta raionului Călărași.

Conform ultimelor date publice oferite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în Republica Moldova activează în jur de 40 - 45 de aziluri și centre de plasament temporar sau de lungă durată pentru persoane vârstnice.

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult