Revista presei interbelice: Chișinăul sub apă
Ploile abundente din ultimele zile ne amintesc de una dintre cele mai puternice furtuni descrise de presa interbelică. În toată presa se scria despre ploaia torențială ce a transformat Chișinăul într-un oraș sub ape. În partea de jos a orașului s-au prăbușit case, iar fabrica de spirt Bivol a fost lovită de trăsnet și incendiată.
La bariera Sculeni, apa a ajuns la un metru înălțime, inundând 22 de case, o biserică și zece grădini de zarzavat.
La Visterniceni au fost acoperite de ape 12 case, iar aproximativ 800 de vagoane cu lemne ale armatei au fost luate de viitură. Mahalaua Buiucani era descrisă ca fiind complet acoperită de apă.
Viitura a ajuns și la gara Chișinău, unde liniile ferate au fost distruse pe porțiuni întinse. Gara, hotelul din apropiere și uzina de apă au fost inundate, iar circulația trenurilor a fost întreruptă. Acceleratul de București nu a mai sosit, iar din Chișinău nu a plecat niciun tren.
Sub ape au ajuns și străzile Ștefan cel Mare, Negustori, Fântânei și Ecaterinei.
Dinspre Orhei venea o altă veste alarmantă: automobilul în care se aflau prefectul Iov și maiorul Mihail fusese luat de ape, iar echipe de salvare plecaseră în căutarea lor.
În județ, ploile au distrus semănături pe suprafețe întinse. În comuna Rusești, Ferotea Agafița Costicii a fost luată de torenți și și-a pierdut viața, iar trăsnetele au ucis mai multe vite.
Ziarul Dimineața rezuma situația într-o singură propoziție: „Pagubele sunt imense".
O caricatură publicată de ziarul Universul surprinde un automobil elegant cu un oficial înaintând printr-un drum transformat în baltă și noroi. De pe margine, oamenii îi strigă ironic: „Ia-o pe jos, boierule, că ne strici pavajul!”.
Acum 100 de ani, presa folosea umorul pentru a transmite un mesaj clasei politice.
Ziarul Glasul Bucovinei anunța un eveniment deosebit la Timișoara: orașul a primit în dar de la Roma o copie din bronz a Lupoaicei Capitoline, celebrul simbol al Romei antice.
Așezarea monumentului a fost marcată printr-o amplă sărbătoare româno-italiană, descrisă drept o adevărată manifestare de fraternitate între cele două popoare.
Profesorul Claudiu Isopescu a dedicat un articol elogios în publicația La Rivolta Ideale.
În România interbelică, Lupoaica Capitolină nu era privită doar ca o statuie, ci ca un simbol al originii latine și al legăturii cu Roma, motiv pentru care asemenea monumente au fost amplasate în mai multe orașe ale țării.
Aflăm în ziarul Adevărul că Academia Română discuta despre una dintre cele mai ambițioase lucrări culturale ale vremii: Dicționarul Limbii Române.
Lingvistul Sextil Pușcariu explica faptul că proiectul, început înainte de război, era blocat de ani de zile din lipsă de fonduri. În aceeași ședință, premierul Alexandru Averescu a promis cinci milioane de lei pentru continuarea tipăririi.
Cu alte cuvinte, acum 100 de ani, România investea în ceea ce urma să devină unul dintre cele mai importante dicționare ale limbii române: Dicționarul Tezaur al Limbii Române, cunoscut și ca Dicționarul Academiei. Era cea mai mare lucrare lexicografică din istoria limbii române
Din ziarul Universul aflam că În iunie 1926 au fost decernate Premiile Naționale pentru Literatură, una dintre cele mai importante distincții culturale ale vremii.
Comisia, prezidată de ministrul cultelor și artelor, Vasile Goldiș, și din care făceau parte personalități precum Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu, a decis acordarea Premiului Național pentru Proză scriitorului I. Gorun, iar a Premiului Național pentru Poezie lui George Topârceanu.
Pentru Chișinău, vestea avea o semnificație aparte: în acea perioadă, George Topârceanu era directorul Teatrului Național din Chișinău, astfel încât unul dintre cei mai apreciați poeți ai României era și directorul primei scene teatrale basarabene. Fiecare premiu era în valoare de 100.000 de lei.
Dacă astăzi agențiile de turism ne promit spa-uri, wellness și detox, acum 100 de ani românii erau invitați la Băile Lacu-Sărat de lângă Brăila.
O Reclama din ziarul Îndreptarea susține că nămolul de aici este „cel mai mineralizat din Europa” și recomandă stațiunea pentru reumatism, afecțiuni nervoase, probleme ginecologice, recuperare după traumatisme și multe alte suferințe.
Vizitatorii găseau băi calde și reci, masaj, radioterapie, restaurante, muzică, baluri, sporturi, excursii pe Dunăre și camere cu tot confortul vremii.
Pe scurt, ceea ce astăzi am numi un resort de sănătate și vacanță, în 1926 se numea simplu: Băile Lacu-Sărat
Autor: Dan Melnic
