Economic

Agricultura R. Moldova se aliniază la standardele europene: Ce măsuri pregătește MAIA

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Sursa: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Digitalizarea agriculturii devine una dintre piesele-cheie ale parcursului european al Republicii Moldova. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a prezentat, în cadrul Grupului de Lucru pentru sectorul agroalimentar al Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, principalele angajamente și acțiuni planificate pentru alinierea agriculturii moldovenești la standardele Uniunii Europene.

Secretara generală adjunctă a MAIA, Ina Butucel, a prezentat progresele și prioritățile aferente capitolelor de negociere privind agricultura și dezvoltarea rurală, siguranța alimentară, precum și pescuitul și acvacultura.

Printre proiectele aflate în dezvoltare se numără Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS), care va permite Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) să administreze plățile către fermieri, să verifice cererile de sprijin și să monitorizeze utilizarea fondurilor publice.

Totodată, va fi implementat Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS), destinat gestionării și verificării terenurilor agricole pe baza datelor geospațiale.

MAIA lucrează și la dezvoltarea Registrului Fermierului, care urmează să devină operațional până la sfârșitul anului 2026. Acesta va centraliza informațiile despre fermieri și exploatațiile agricole, facilitând administrarea plăților și a programelor de sprijin.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Sursa: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Pe agenda ministerului se regăsesc și alte instrumente necesare alinierii la politicile europene, precum Rețeaua de Informații Contabile Agricole (RICA), Sistemul Informațional al Piețelor Agricole (SIPA), Sistemul de Cunoștințe și Inovare în Agricultură (AKIS) și registrul agriculturii ecologice.

În paralel, instituțiile responsabile se pregătesc pentru aplicarea mecanismelor europene de administrare și control. În acest context, AIPA urmează să parcurgă procesul de acreditare până în trimestrul III al anului 2027, etapă considerată esențială pentru gestionarea viitoarelor fonduri europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale.

De asemenea, pentru domeniul siguranței alimentare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor își consolidează capacitățile de control și supraveghere, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene.

Potrivit MAIA, pentru toate capitolele gestionate de minister au fost stabilite acțiuni concrete, instituții responsabile și termene de implementare, în baza criteriilor de referință asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la UE.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Sursa: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult