Regional

Locuitorii din Tocuz, nemulțumiți de calitatea apei din rețeaua locală: Culoare închisă și miros neplăcut, spun oamenii

Calitatea apei potabile din rețeaua locală provoacă nemulțumiri în satul Tocuz, raionul Căușeni. Mai mulți locuitori se plâng că apa de la robinet are o culoare închisă și miros neplăcut și sunt nevoiți să cumpere apă îmbuteliată pentru consum. De cealaltă parte, autoritățile locale declară că aspectul apei este o consecință temporară a lucrărilor de modernizare și conectare a unui nou turn de apă. Incidentul de infrastructură are loc în contextul unui proiect de reabilitare finanțat prin Programul Național „Satul European”, în valoare de aproape cinci milioane de lei, ale cărui termene inițiale de finalizare au fost depășite.

În gospodăria Olesei Mandator din satul Tocuz, redeschiderea robinetului a devenit o ruletă rusească. Femeia cumpără apă îmbuteliată, iar cea de la robinet nu o poate utiliza nici măcar pentru spălatul rufelor.

„Robinetul acesta îmi pare că îl schimbăm a treia oară, dar la bucătărie în tot anul îl schimb, nu doar se înnegrește, dar se defectează înăuntru. Nu-i așa de deranjant mirosul, cât culoarea. Acceptăm, așa e calitatea apei, nu decidem mirosul, dacă ar fi stații de epurare, filtre”, a spus Olesea Mandator.

Sătenii spun că problema a devenit una sistematică și se arată indignați în același timp de facturile mari care vin lunar. Oamenii din localitate plătesc 25 de lei pentru un metru cub de apă.

„Aș numi apă tehnică, nu e purificată, ar trebui la fiecare artizană să fie un filtru, apa să ajungă la locuitori filtrată. După prețul pe care îl plătim de 25 de lei de cub, e mare față de alte localități din jur”, a menționat Ana Curoșu, locuitoare din Tocuz.

„Eu de la robinet nu beau, eu îmi aduc de la fântână. Apă neagră a venit. Cred că de la turn”, a precizat Nina Țurcan, locuitoare din satul Tocuz.

„E neagră și noi nu am putut-o folosi deloc, acum văd că s-a mai schimbat puțin. Când și cum, și mai înainte a fost, a trecut și iar, când într-o parte de sat, când în alta”, susține o altă locuitoare.

De cealaltă parte, primarul localității recunoaște că actualul turn de apă este complet uzat și ruginit. Edilul susține însă că apa de o culoare suspectă este doar o consecință temporară a lucrărilor pentru conectarea unui sistem nou de aprovizionare.

„Avem proiectul de schimbare a turnurilor de apă care deja sunt uzate și necesită reparație. La momentul de față practic turnul este instalat, acesta nou. Doar trebuie să vină o comisie, să îl putem da în exploatare. Până atunci, turnul vechi care este funcționabil cât de cât, este uzat și ruginit, e rezultatul lucrărilor pentru conectarea turnului nou”, a declarat primarul Alexandru Țurcan.

Reabilitarea sondei arteziene și construcția a patru turnuri noi de apă sunt rrealizate în cadrul Programului „Satul European”, ediția a doua. Valoarea totală a proiectului este de aproape cinci milioane de lei.

CITIȚI ȘI:

Camelia Babeica

Camelia Babeica

Autor

Citește mai mult