Premieră istorică în programul Artemis: Un astronaut european va pilota nava Orion în cadrul testelor orbitale din 2027

NASA a oferit noi detalii despre misiunea spațială Artemis III și a anunțat oficial numele celor patru membri ai echipajului principal, precum și a membrului de rezervă. Această misiune va întreprinde o serie de teste complexe pe orbita Pământului în anul 2027, pași considerați esențiali pentru succesul Artemis IV – prima misiune planificată să transporte un echipaj uman la Polul Sud lunar, în anul 2028.
În timpul misiunii Artemis III, racheta gigant SLS (Sistemul de Lansare Spațială – n.r.) a agenției va lansa capsula spațială Orion și echipajul acesteia de la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida către orbita joasă a Pământului.
După verificarea tuturor sistemelor de la bordul navei Orion, aceasta va demonstra, în premieră absolută, capacitățile de întâlnire și conectare cu modulele comerciale americane de aselenizare, aflate în prezent în faza de dezvoltare de către companiile private Blue Origin și SpaceX.
Astronauții echipajului Artemis III
Randy Bresnik, comandant. Pentru el va fi a treia misiune în spațiu. Prima sa lansare a avut loc în 2009, apoi a zburat cu nava rusească Soyuz MS-05 de pe Cosmodromul Baikonur din Kazahstan către Stația Spațială Internațională (ISS), unde a activat ca inginer de zbor.
Bresnik are la activ peste 7.000 de ore de zbor pe 95 de tipuri de aeronave și este membru al Societății Piloților Experimentali de Testare. Din anul 2018, ocupă funcția de asistent al șefului Biroului Astronauților pentru Explorare, post din care supraveghează dezvoltarea și testarea navelor spațiale și a sistemelor care vor opera în timpul viitoarelor misiuni Artemis.

Luca Parmitano, pilot al Agenției Spațiale Europene (ESA). Artemis III va reprezenta, de asemenea, al treilea zbor spațial pentru Parmitano.
Selectat de ESA ca astronaut în anul 2009, el a activat inițial ca inginer de zbor în cadrul primei misiuni de lungă durată a Agenției Spațiale Italiene (ASI) pe stația spațială, fiind lansat cu o navă Soyuz de la Baikonur în 2013.
Este absolvent al Academiei Forțelor Aeriene Italiene, a devenit pilot de teste în anul 2007 și are adunate peste 2.000 de ore de zbor pe 40 de tipuri de aeronave.

Frank Rubio, specialist de misiune. Se află la a doua sa călătorie în spațiu. A fost lansat la bordul navei spațiale Soyuz MS-22 de la Baikonur către stația spațială la 21 septembrie 2022 și s-a întors pe Pământ la 27 septembrie 2023.
Cu această ocazie, Rubio a doborât recordul istoric pentru cel mai lung zbor spațial continuu al unui astronaut american, petrecând 371 de zile pe orbită. A servit timp de peste 28 de ani în Armata SUA în calitate de aviator, medic și astronaut.

Andre Douglas, specialist de misiune. Această misiune reprezintă primul său zbor spațial din carieră. Douglas a activat anterior ca membru al echipajului de rezervă și de suport tehnic pentru misiunea precedentă, Artemis II.
În perioada în care a lucrat la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins, s-a ocupat de proiectarea și testarea vehiculelor autonome multidomeniu, a sistemelor de explorare spațială și a numeroaselor platforme destinate războiului subacvatic.

Bob Hines, pilot de rezervă. Hines a fost anterior pilot al misiunii SpaceX Crew-4 a NASA către Stația Spațială Internațională. Este colonel în Forțele Aeriene ale SUA, având o carieră militară de peste 27 de ani ca pilot instructor, pilot de vânătoare și pilot de teste.
Activând ca membru în echipa de rezervă, Hines se va antrena în mod direct alături de Bresnik, Parmitano, Rubio și Douglas. În cazul în care un membru al echipajului principal se va afla în imposibilitatea de a participa la misiune, el se va alătura zborului Artemis III.

Întregul echipaj va începe imediat antrenamentele specifice pe sistemele capsulei spațiale Orion și va asista direct la dezvoltarea și operarea versiunilor de testare ale modulelor de aselenizare dezvoltate de companiile partenere.
„Astăzi facem un alt pas îndrăzneț în revenirea omenirii pe Lună, bazându-ne pe experiența extraordinară pusă la dispoziție de astronauții misiunii Artemis II. Această misiune va necesita cea mai impresionantă coordonare de lansări de rachete grele din istorie, mizând pe talentul și capacitatea echipelor din cadrul guvernului și al comunității zborurilor spațiale. Astronauții Artemis III, alături de ESA, partenerii noștri internaționali și zecile de mii de specialiști de top din cadrul agenției și din industrie, inaugurează o nouă Epocă de Aur a explorării, purtând speranțele și visurile următoarei generații, așa cum au făcut-o astronauții programului Apollo pentru mulți dintre noi”, a declarat administratorul NASA, Jared Isaacman.
O premieră pentru Agenția Spațială Europeană
Aceasta este prima dată în istorie când un astronaut aparținând ESA a fost repartizat în mod direct într-o misiune din cadrul programului Artemis.
„Luca Parmitano în rolul de pilot reflectă profunzimea expertizei europene în zborurile spațiale cu echipaj uman și se bazează pe vasta sa experiență operațională în situații de înaltă presiune”, a declarat Josef Aschbacher, directorul general al ESA.
„În același timp, Modulul European de Serviciu al ESA va asigura încă o dată capacitățile critice care alimentează Orion, demonstrând rolul de durată al Europei chiar în inima programului Artemis. Aceasta reprezintă o recunoaștere puternică a rolului ESA în facilitarea revenirii omenirii pe Lună. Europenii pot fi mândri că fac parte din această călătorie captivantă”, a completat, la rândul său, Jared Isaacman, administratorul NASA.
Progresul tehnic al misiunii și calendarul zborurilor
NASA și partenerii săi internaționali fac progrese mari în pregătirea zborului de test. Asamblarea rachetei SLS este în plină desfășurare în Florida: tehnicienii integrează în prezent secțiunea motoarelor cu restul treptei centrale, urmând ca cele patru motoare de tip RS-25 să fie instalate în cursul acestei veri. Toate segmentele boosterelor cu combustibil solid au fost deja livrate la Centrul Spațial Kennedy.
În paralel, Blue Origin dezvoltă o versiune lunară cu echipaj a vehiculului său de aselenizare Blue Moon, în timp ce SpaceX dezvoltă o versiune lunară similară pentru vehiculul său Starship.
Ambele companii asamblează deja prototipurile fizice de testare pentru Artemis III. NASA sprijină în mod direct ambii furnizori pe parcursul fazelor de proiectare, dezvoltare, testare și evaluare, punând la dispoziție întreaga expertiză dobândită în misiunile anterioare.
Misiunea Artemis III se bazează pe succesul zborului Artemis II, finalizat cu succes în luna aprilie, și are ca scop pe termen lung pregătirea agenției pentru trimiterea primilor astronauți americani pe planeta Marte.
În cadrul misiunii, se preconizează că echipajul va rămâne în spațiu timp de aproximativ două săptămâni, durata exactă urmând să fie determinată în timp real pe baza operațiunilor de lansare, întâlnire și andocare.
Lansarea modulului Blue Origin: vehiculul experimental al companiei Blue Origin, capabil să staționeze pe orbită timp de mai multe săptămâni, va fi lansat primul în spațiu și va rămâne în așteptarea echipajului uman.
Lansarea rachetei SLS și a capsulei Orion: NASA va trimite cei patru astronauți la bordul Orion pe orbita joasă a Pământului.
Prima andocare: nava Orion se va întâlni în spațiu cu modulul de testare al companiei Blue Origin. Cele două elemente vor rămâne conectate timp de aproximativ două zile pentru teste și demonstrații tehnologice, timp în care astronauții vor pătrunde fizic în interiorul modulului de aselenizare.
A doua andocare: după finalizarea testelor cu Blue Origin, Orion se va detașa și va aștepta vehiculul experimental Starship al companiei SpaceX. Acesta se va lansa și se va întâlni cu Orion, rămânând conectate timp de aproximativ o zi pentru verificări mecanice și electronice.
Amerizarea în Pacific: la finalul testelor cu ambii furnizori privați, Orion și echipajul său se vor decupla definitiv și vor iniția procedurile de întoarcere pe Pământ. Capsula va ameriza în siguranță în Oceanul Pacific, de unde o echipă mixtă formată din personal al Marinei SUA și al NASA va recupera astronauții.
NASA a lansat viitoarea misiune Artemis III în data de 9 iunie.
CITIȚI ȘI: